Unde poți găsi loc de parcare la Târgul de Crăciun din Craiova? „Vei avea parte de o adevărată provocare”
Recent deschis, Târgul de Crăciun din Craiova atrage o mulțime de vizitatori, ceea ce face că găsirea unui loc de parcare să devină o provocare pentru cei care nu sunt familiarizați cu zona. Localnicii au venit în ajutor cu recomandări practice despre cele mai convenabile locuri de parcare.

Târgul de Crăciun din Craiova și-a început activitățile festive pe 14 noiembrie, iar primarul orașului, Lia Olguța Vasilescu, a anunțat că peste 100.000 de oameni au participat la deschidere. Evenimentul din 2025 se desfășoară în mai multe locații centrale: Piața Mihai Viteazul, Piața Frații Buzești, Piața William Shakespeare, Strada Theodor Aman, Zona Doljana și English Park.
Pe rețelele de socializare, vizitatorii din întreaga țară cer informații despre cele mai bune zone de parcare în apropierea târgului. Craiovenii au răspuns prompt pe Reddit cu diverse sugestii, de la recomandări practice la comentarii amuzante, dar toate converg către ideea că ar fi mai bine să folosești parcările din zonele limitrofe și să mergi pe jos sau să folosești transportul în comun sau Boltul pentru a evita blocajele.
Evenimentul va continua până pe 4 ianuarie 2026, oferind aproape două luni de spectacole, instalații luminoase și atmosferă festivă. Craiova rămâne astfel o destinație de top în perioada Crăciunului, atrăgând anual zeci de mii de turiști din țară și din străinătate.


Comentarii recente