
Craiova a început pregătirile pentru Crăciun cu mult entuziasm. Primarul a promis că va aduce ornamente unice, pe care românii nu le-au mai văzut până acum.
Autoritățile din Craiova au început instalarea luminilor de sărbători pe străzi, deși mai sunt 80 de zile până la Crăciun. Primarul Lia Olguța Vasilescu a anunțat pe pagina sa de Facebook că până pe 17 noiembrie vor fi montate peste două milioane de beculețe și că anul acesta se va adopta un concept nou față de anii precedenți. Târgul de Crăciun va avea loc în aceleași patru piețe ca și înainte, însă în Piața Mihai Viteazul se va recrea povestea Crăiasa Zăpezii, în timp ce în Piața Buzești va fi o explozie de lumină caldă și ornamente spectaculoase. Barurile, restaurantele și hotelurile din zona centrală vor fi împodobite cu ornamente de lumină caldă, iar la teatru vor fi amplasate alte ornamente și cea mai mare roată din România. Primarul a promis că târgul de Crăciun din Craiova va fi unul dintre cele mai frumoase din Europa și a îndemnat turiștii să facă rezervări la hoteluri după data de 17 noiembrie.

Comentarii recente