
Testarea cu aparatul drugtest a dezvăluit că amândoi șoferii implicați în scandalul din trafic consumaseră droguri.
Polițiștii au întocmit dosare penale pentru doi șoferi care au avut o altercație în trafic, după ce unul dintre ei a solicitat testarea cu drugtestul a celuilalt și s-a constatat că și el consumase droguri.

Într-o localitate din județul Constanța, un șofer a cerut testarea cu drugtestul a unui alt conducător auto cu care avusese un conflict în trafic, iar ambii au fost depistați pozitiv la amfetamină.
Pe data de 17 septembrie, în jurul orei 19.55, polițiștii de la Secția 2 Poliție Rurală Mihail Kogălniceanu – Postul de Poliție Lumina au primit o sesizare de la un conducător auto în vârstă de 37 de ani care a avut un conflict în trafic cu alt șofer. Acesta a cerut testarea cu aparatul drugtest a conducătorului auto cu care s-a certat.
„La fața locului s-au deplasat și polițiști din cadrul Serviciului Rutier, care au procedat la testarea cu aparatul drugtest a ambilor conducători auto, rezultatele fiind pozitive la amfetamină”, au informat reprezentanții IPJ Constanța.
Ulterior, șoferii au fost duși la spital pentru a li se preleva probe biologice și a se stabili prezența substanțelor psihoactive în sânge.
Tot în aceeași zi, un alt conducător auto în vârstă de 19 ani a fost oprit de polițiști din cadrul Serviciului Rutier pe bulevardul Mamaia din Constanța, fiind depistat sub influența substanțelor psihoactive.
Acesta a fost testat cu aparatul drugtest și rezultatul a indicat prezența cocainei. Ulterior, a fost dus la spital pentru a i se preleva probe biologice în vederea stabilirii prezenței substanțelor psihoactive în sânge.
De asemenea, în aceeași zi, în jurul orei 16.20, polițiștii de la Secția 7 Poliție Rurală Crucea – Postul de Poliție Crucea au identificat un bărbat în vârstă de 47 de ani care conducea sub influența băuturilor alcoolice pe strada Zidului.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest și rezultatul a indicat o concentrație de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, bărbatul a fost dus la spital pentru a i se preleva probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În toate aceste cazuri au fost deschise dosare penale.
Comentarii recente