
Serviciile de proiectare pentru reamenajarea plajei din Mamaia au avut un cost de 1,5 milioane de euro.
Administrația Națională Apele Române a anunțat că plaja din Mamaia va fi reamenajată și va fi dotată cu facilități noi, care vor permite accesul inclusiv al persoanelor cu dizabilități. Proiectul de reamenajare a fost selectat în cadrul concursului „Litoral. Mamaia, Constanța”, organizat de ANAR în colaborare cu Administrația Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral și cu sprijinul Ordinului Arhitecților din România (OAR).

Noul spațiu va fi conceput astfel încât să asigure accesibilitatea pentru toți oamenii, inclusiv pentru cei cu dizabilități. Vor fi amenajate și locuri de joacă pentru copii, puncte de prim-ajutor și spații de acces facil pentru echipele de intervenție. De asemenea, se va avea în vedere adaptarea spațiului pentru utilitățile publice și pentru sistemele de colectare selectivă și reciclare a deșeurilor. Componenta de biodiversitate nu va fi neglijată, fiind create spații verzi care vor îmbogăți zona de plajă.
Organizarea acestui tip de concurs este o premieră pentru Apele Române, iar proiectul câștigător a fost desemnat ca fiind cel mai inspirat și creativ. Participanții au avut misiunea de a găsi soluții care să alinieze elementele de urbanism și peisagistică contemporană și să aducă echilibru în această zonă.
Proiectul câștigător, numărul 100 – MD1958 I Studio 82 SRL, va crea un spațiu public unic și reprezentativ pentru România, care să îndeplinească așteptările și exigențele turiștilor și localnicilor și să pună în valoare noua spațialitate a litoralului Mării Negre.
Valoarea estimată a contractului de proiectare este de 1,5 milioane de euro fără TVA.
Comentarii recente