
Refugiaţii de origine rusă și ucraineană ajunși la Constanța în urma revoluției bolșevice se considerau fără cetățenie și fără patrie.
După invadarea Ucrainei de către Rusia, mulți oameni au căutat refugiu în Constanța. Același lucru s-a întâmplat și în anul 1930, când ruși și ucraineni au fost nevoiți să înceapă o nouă viață pe pământ românesc.

Dr. Constantin Cheramidoglu, fostul director al Arhivelor Naționale Filiala Constanța, a publicat informații inedite despre revoluția bolșevică în publicația Constanța Veche. Într-o cerere, un refugiat ucrainean pe nume Andrei Ciumacenco solicita o viză pentru a putea găsi un loc de muncă în orașul Constanța, ca electrician.
Un alt document relevă detalii interesante despre oamenii care au fost nevoiți să înceapă o nouă viață în Constanța. Nicolae I. Turmurezov, de origine rusă, fără cetățenie și fără patrie, a mărturisit că s-a stabilit în România și în Constanța în 1919, după refugierea sa. Tatăl său fusese general în armata rusă și s-au refugiat în România cu întreaga familie în timpul revoluției din Rusia.
Presa locală a relatat și ea despre refugiații ruși și ucraineni. S-a menționat că mulți dintre aceștia și-au găsit locuri de muncă în Constanța și și-au câștigat existența alături de cetățenii români. Cu toate acestea, invalizii nu au primit ajutor și se confruntau cu sărăcia. Presa a apelat la ajutorul publicului pentru a-i sprijini și a organiza o festivitate pentru a strânge fonduri în acest scop.
Revoluția bolșevică din Rusia a avut loc în noiembrie 1917 și a condus la înlocuirea regimului țarist cu un regim totalitar condus de Vladimir Ilici Lenin. Gărzile Roșii, trupele bolșevice, au preluat puterea în Rusia, schimbând cursul istoriei țării pentru următorii 70 de ani.
Comentarii recente