
În dosarul tragediei de la 2 Mai a avut loc o surpriză neașteptată: judecătoarea Ancuța Popoviciu a fost recuzată și transferată în aceeași zi.
Dosarul tragediei de la 2 Mai, care urma să fie judecat joi, 23 mai, suferă o schimbare majoră: judecătoarea de la Mangalia care a ofensat părinții a fost eliminată definitiv din proces.

Cu doar două zile înainte de termenul programat, care părea a fi ultimul într-un proces atât de controversat, Consiliul Superior al Magistraturii a decis să aprobe transferul Ioanei Ancuța Popoviciu de la Judecătoria Mangalia la Constanța, începând cu data de 1 iunie a.c.
Era evident că termenul era prea scurt pentru ca judecătoarea să poată judeca ultimul termen și să pronunțe sentința în acest dosar, ceea ce ar fi condus cel mai probabil la repunerea procesului pe rol după data de 1 iunie.
Însă surpriza a venit după decizia CSM: tot marți, 21 mai, Judecătoria Mangalia a decis să accepte cererea de recuzare a judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu, depusă de familia lui Sebastian Olariu, unul dintre tinerii uciși de mașina lui Vlad Matei Pascu.
Cererea fusese depusă cu câteva zile în urmă, deoarece familia care fusese umilită de atâtea ori a făcut o ultimă încercare de a evita ca sentința să fie dată de judecătoarea care i-a revoltat prin erorile făcute în sala de judecată.
Decizia de marți a Judecătoriei Mangalia este definitivă, astfel că la termenul din 23 mai dosarul va fi preluat de un nou complet de judecată, care va relua procesul.
Vlad Pascu nu a fost niciodată prezent în sala de judecată de la Mangalia, fiind audiat doar prin videoconferință de la Penitenciarul Poarta Albă. Procurorul a considerat că prezența sa fizică nu este necesară, iar avocații săi au declarat că el va veni doar dacă este absolut necesar pentru desfășurarea procesului.
Comentarii recente