Misterul care înconjoară mirosul de gunoi din Cluj-Napoca, cel mai scump oraș din România, nu poate fi cuantificat de un olfactometru.

Într-unul dintre orașele model ale României, un miros neplăcut persistă de aproape trei săptămâni, însă autoritățile locale nu au identificat sursa exactă a acestuia. Problema mirosului de gunoi în anumite zone ale orașului există de zece ani, dar instituțiile locale nu sunt echipate cu un aparat care să măsoare intensitatea mirosului.

Legea 123 din 10 iulie 2020, cunoscută ca „legea mirosului”, prevede amenzi între 25.000 și 50.000 de lei pentru persoanele juridice responsabile de disconfortul olfactiv. În mai multe cartiere ale orașului Cluj-Napoca, mirosul pronunțat de gunoi se simte de aproximativ trei săptămâni, iar autoritățile nu au aplicat nicio amendă conform acestei legi.

Principalul suspect este administratorul centrului de colectare a deșeurilor – compania Supercom – care a primit un avertisment pentru mirosurile neplăcute și o amendă de 80.000 de lei pentru depozitarea necorespunzătoare a gunoiului. Al doilea suspect, o fermă de păsări din Rediu, un sat situat la aproximativ 20 de kilometri distanță, nu a fost sancționat.

Agenția pentru Protecția Mediului Cluj a adus un laborator mobil din Bacău pentru a efectua măsurători în zona fermei, dar până în prezent nu s-au obținut rezultate concludente care să justifice luarea unor măsuri împotriva acelei unități.

Cu toate că sursa mirosului nu a fost identificată, autoritățile din Cluj nu pot evalua intensitatea acestuia. Pentru a face acest lucru, este necesar un aparat numit olfactometru. În ciuda faptului că orașul se confruntă în mod repetat cu probleme legate de mirosuri neplăcute, autoritățile responsabile de calitatea aerului din Cluj, Garda de Mediu, Agenția pentru Protecția Mediului și Direcția de Sănătate Publică Cluj, nu sunt echipate cu un astfel de aparat.

Un activist de mediu, Istvan Szakats, afirmă că de aproximativ 15 ani merge periodic la aeroport (care se află la câțiva kilometri distanță de groapa de gunoi) pentru a aduce oaspeți străini, care întreabă despre mirosul de gunoi. El consideră că este necesar ca instituțiile să dispună de un olfactometru pentru a măsura nivelul de miros.

Oficialii de la Garda de Mediu au declarat că nu dețin un olfactometru și nu au atribuții de determinare a calității factorilor de mediu, îndreptându-se către Agenția pentru Protecția Mediului. Această instituție a afirmat că nu are un astfel de aparat, fără a oferi alte explicații.

Mihai Moisescu, directorul Direcției de Sănătate Publică Cluj, a declarat că nu dețin un olfactometru și că măsurătorile sunt efectuate de către Agenția pentru Protecția Mediului. Momentan, nu există norme de aplicare a legii mirosului, iar Direcția de Sănătate Publică constată, pe baza datelor furnizate de Agenția pentru Protecția Mediului, că nu există depășiri care să pună în pericol sănătatea populației, cu toate că există un disconfort olfactiv incontestabil.

Legea mirosului nu a avut efecte, deoarece nu a stabilit modul în care se va determina nivelul de disconfort olfactiv care se supune sancțiunilor prevăzute de lege. Ultimul articol al legii menționează că „metodologia pentru stabilirea nivelului de disconfort olfactiv se va aproba prin hotărâre a Guvernului la propunerea autorității publice centrale cu responsabilități în domeniul protecției mediului și a autorității publice centrale cu responsabilități în domeniul sănătății, în termen de maximum 180 de zile de la intrarea în vigoare a legii”. Cu toate acestea, până în prezent nu s-au adoptat norme de aplicare a acestei legi.

Activistul de mediu Istvan Szakats consideră că instituțiile adoptă o abordare neglijentă, evitând să recunoască problemele existente și menținând că totul este în regulă, la fel cum se întâmplă și cu senzorii de calitate a aerului.