
Un fost primar din Buzău a fost lovit intenționat cu mașina de către un recidivist, într-o tentativă de omor.
Alexandru Fulgeanu, fostul primar din Cătina, a fost victima unei agresiuni violente în care a fost lovit intenționat cu mașina de către un individ eliberat condiționat. Cei doi au avut conflicte și în trecut.

Un incident rutier este investigat în prezent ca tentativă de omor, după ce Alexandru Fulgeanu a fost lovit deliberat de un autoturism condus de Andronescu Alexandru, un individ cu un istoric criminal, eliberat condiționat acum doi ani.
Agresorul a fugit de la locul faptei imediat după impact, dar a fost prins curând de polițiștii din Mizil. Cu toate acestea, Alexandru Andronescu a fost eliberat după audieri, deși acuzațiile sunt grave.
Fulgeanu a fost dus de urgență la spital din Ploiești, cu dureri grave la coloana vertebrală.
Incidentul nu este izolat, ci face parte dintr-o serie de amenințări și încercări de intimidare din partea lui Andronescu, inclusiv în timpul campaniei electorale recente. Cei doi au o istorie tensionată, accentuată de diferențele politice.
Andronescu este apropiat de administrația PSD din localitate și pare să beneficieze de protecție politică. Desi nu are permis de conducere, acesta a fost văzut conducând în repetate rânduri. A fost eliberat condiționat în 2022, deși are un istoric criminal.
Andronescu este implicat într-un proces civil cu Fulgeanu, în legătură cu o presupusă distrugere care implică același autoturism folosit în tentativa de omor. Martorii spun că Andronescu a încercat să însceneze un accident, aruncându-se în fața mașinii fostului primar.
În 2024, Fulgeanu a publicat un mesaj pe Facebook, cerând poliției să investigheze serios agresiunile lui Andronescu, care a manifestat violență și comportament agresiv față de el și alte persoane din primărie.
În 2022, Alexandru Andronescu a fost implicat într-un scandal după ce secretara primăriei l-a acuzat că a lovit-o și a refuzat să semneze documente pentru disponibilizarea unei angajate.
Comentarii recente