Tatăl lui Abi Talent, numit „Suraj”, se află în stare de comă după ce mașina în care se afla s-a răsturnat. Se presupune că interlopul a condus mașina, deși avea permisul suspendat.
Tatăl trapperului Abi Talent, Julien Panțic, cunoscut sub numele de ,,Suraj”, se află în stare de comă după ce mașina sa s-a răsturnat pe un câmp între Hanul lui Țintă și Pasarela Nehoiu, pe drumul către Buzău. Accidentul a avut loc în noaptea de luni spre marți, în jurul orei 03.00, iar bărbatul avea permisul suspendat. Conform informațiilor furnizate de IPJ Buzău, șoferul a pierdut controlul direcției, s-a răsturnat și a fost găsit în stare gravă de către echipajele medicale. A fost transportat la spital cu multiple traumatisme, iar autoritățile continuă ancheta pentru a afla circumstanțele exacte ale accidentului. Este important de menționat că Julien Panțic, zis Suraj, a fost reținut în trecut pentru practicarea cămătăriei, fiind plasat sub control judiciar.



Comentarii recente