
. Poliţiştii investighează posibila comitere a unui act de violenţă, după ce doi copii de la clubul Dinamo s-au rănit cu un cuţit.
Cercetările sunt efectuate de poliţişti în legătură cu incidentul în care doi minori de 14 ani, care fac parte din clubul Dinamo, s-au tăiat la mâini cu un cuţit, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.

Poliţiştii de la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) – Secţia 6 Poliţie au fost alertaţi prin apelul de urgenţă 112 miercuri, 19 septembrie 2023, cu privire la faptul că doi minori în vârstă de 14 ani s-au rănit la mâini cu un obiect tăietor-înţepător, în vestiarul unui club sportiv, după terminarea antrenamentului.
Potrivit Poliţiei Capitalei, „din primele cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului, s-a constatat că obiectul tăietor-înţepător aparţinea unuia dintre minori şi că în momentul în care celălalt copil ar fi vrut să-l vadă şi l-ar fi luat în mâini, amândoi s-au tăiat accidental”.
Cei doi minori au fost transportaţi la o unitate medicală de către un echipaj de prim ajutor pentru a primi îngrijiri specializate.
Poliţiştii de la Secţia 6 s-au autosesizat cu privire la acest incident şi continuă cercetările în vederea stabilirii dacă se poate vorbi de săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe.
Comentarii recente