Femeia care a fost lovită de un cablu STB în București a decedat. Ea se afla internată la Spitalul Pantelimon.
Femeia în vârstă de 69 de ani care a fost grav rănită după ce a fost lovită de un cablu al rețelei STB a decedat la Spitalul Pantelimon, unde fusese internată de doar două zile, conform Observator News.

Accidentul a avut loc în intersecția Calea Dudești – Șoseaua Mihai Bravu, una dintre cele mai aglomerate zone din București. La momentul incidentului, cablurile care susțineau rețeaua electrică a tramvaiului erau mai jos decât nivelul normal, fiind cu aproape doi metri sub înălțimea de siguranță de 5,5 metri.
Un tânăr de 19 ani, care conducea un camion, a prins cu vehiculul firul coborât, care s-a rupt și a lovit femeia direct pe trotuar.
Martorii au declarat că victima a fost resuscitată timp de aproape o oră pe asfalt, în fața trecătorilor. Chiar dacă medicii au reușit să o readucă la viață, inima i s-a oprit din nou în ambulanță, pe drumul spre spital.
La momentul accidentului, o echipă STB lucra în zonă. Reprezentanții societății de transport afirmă că toate măsurile de siguranță au fost respectate.
Poliția a demarat o anchetă pentru a stabili cine poartă vina pentru această tragedie.


Comentarii recente