
? Care este cauza schimbării numelui uneia dintre primele stații de metrou din Capitală?
Una dintre primele stații de metrou din București își schimbă numele de astăzi, 14 octombrie. Inaugurată în 1979, aceasta este printre cele mai cunoscute, nu doar de cei care locuiesc în Capitală, ci și de oamenii care vin din provincie.

Este vorba despre stația Timpuri Noi care se va numi Octavian Udriște, scrie click.ro.
Hotărârea privind schimbarea numelui a fost luată de Membrii Consiliului de Administrație al Metrorex, conform informațiilor furnizate de Club Feroviar. Astfel, stația de metrou va fi redenumită „Octavian Udriște”, în onoarea unuia dintre inginerii implicați în construcția primului tronson de metrou.
Această schimbare de nume a stârnit nemulțumirea bucureștenilor, care consideră că stația „Timpuri Noi” trebuie să-și păstreze denumirea originală, având în vedere legătura istorică și emoțională pe care o au cu acest nume.
Stația „Timpuri Noi” a primit numele de la vechea platformă industrială cu același nume, înființată în 1864, care, deși nu mai există în prezent, rămâne o parte importantă a istoriei industriale a României. Mai mult, un ansamblu de clădiri de birouri construit pe această fostă platformă poartă numele de „Timpuri Noi Square”, menținând astfel amintirea locului.
Octavian Udriște este singurul feroviar în viață, din cei cinci ingineri aleși de Nicolae Ceaușescu să construiască metroul bucureștean, o construcție sută la sută românească.
S-a născut la 18 aprilie 1935 la Timișoara. A absolvit Institutul de Căi Ferate București, Facultatea de Mecanică – Secția Locomotive în 1958. În 1996 a fost director al Institutului de Cercetări în Transporturi INCERTRANS și în perioada 1997-2005 a condus Departamentul de Transporturi la Siemens România.
Se numără printre artizanii care au pus în funcțiune primul tronson de metrou inaugurat în 1979 în București, fiind numit ulterior director tehnic și director general al Metroului, funcție deținută în perioada 1985-1996.
Cum fiecare denumire are propria-i legendă, la fel se întâmplă și în cazul stațiilor de metrou din Capitală. Transportul subteran bucureștean se întinde pe aproape 70 de kilometri și se desfășoară pe o rețea de patru magistrale (M1, M2, M3, M4).
Primul tronson al Magistralei 1 a fost inaugurat în 1979, având șase stații și o lungime de 8,1 kilometri. Metroul pleca de la stația Semănătoarea și ajungea până la Timpuri Noi. Cele șase stații erau Semănătoarea, Grozăvești, Eroilor, Izvor, Piața Unirii și Timpuri Noi.
Denumirile stațiilor-capăt de linie (Semănătoarea și Timpuri Noi) au fost date după fabricile care funcționau în zonă. Celelalte stații, respectiv Grozăvești, Eroilor, Izvor și Piața Unirii, au primit numele piețelor și cartierelor din apropiere.
Comentarii recente