
Vizitatorii vor avea ocazia să asiste pentru prima dată în România la un spectacol unic: un musical într-un planetariu!
Începând de vineri, 29 septembrie, de la ora 18.00, Planetariul ”Cosmonaut Dumitru Prunariu” Brașov va adăuga în program un nou spectacol – The Dark Side of The Moon. Acesta este un show deosebit de 45 de minute care combină muzica impresionantă Pink Floyd cu imagini hipnotice create prin utilizarea celor mai recente tehnologii.

Show-ul prezintă cele 10 piese de pe albumul The Dark Side of The Moon, fiecare melodie fiind însoțită de o temă vizuală diferită care transportă spectatorii în afara realității. Ascultați albumul și „simțiți” Sistemul Solar!
Pe 27 februarie 1973, casa de discuri EMI Records a organizat o conferință de presă pentru a lansa albumul nou al trupei Pink Floyd, intitulat „The Dark Side Of The Moon”, la Planetariul din Londra. Cu toate că la acea vreme, pe cupola planetariului puteau fi proiectate doar stele, constelații și imagini cosmice, în timp ce muzica rula prin difuzoare, spectacolul a avut un succes extraordinar, chiar și în absența a trei dintre membrii trupei. Pentru a marca cei 50 de ani de la lansarea acestui album emblematic, a fost creat acest spectacol fabulos care va emoționa și impresiona publicul.
De la aceeași dată, vineri 29 septembrie 2023, programul Planetariului Cosmonaut Dumitru Prunariu Brașov se va schimba astfel:
Program Planetariul Cosmonaut Dumitru Prunariu Brașov:
Marți, Joi și Sâmbătă:
10.00: Patrula Zula – Cu picioarele pe Pământ
11.00: CapComGo! – Istoria misiunilor Apollo
12.00: Cerul nopții – Constelațiile
13.00: Universul Nevăzut
15.00: Găurile Negre – Dincolo de infinit
16.00: Soarele, steaua noastră vie
17.00: Mai rapid decât lumina
18.00: Pink Floyd – The Dark Side Of The Moon
Miercuri, Vineri și Duminică:
10.00: Patrula Zula – Cu picioarele pe Pământ
11.00: CapComGo! – Istoria misiunilor Apollo
12.00: Sistemul Solar, casa noastră
13.00: Universul Nevăzut
15.00: Găurile Negre – Dincolo de infinit
16.00: Soarele, steaua noastră vie
17.00: Mai rapid decât lumina
18.00: Pink Floyd – The Dark Side Of The Moon
Luni (în perioadele de vacanță școlară și sărbători legale):
10.00: Patrula Zula – Cu picioarele pe Pământ
11.00: CapComGo! – Istoria misiunilor Apollo
12.00: Satelix
13.00: Universul Nevăzut
15.00: Găurile Negre – Dincolo de infinit
16.00: Soarele, steaua noastră vie
17.00: Mai rapid decât lumina
18.00: Pink Floyd – The Dark Side Of The Moon
Pentru mai multe detalii despre acest spectacol, accesați: https://zoobrasov.ro/planetariu/the-dark-side-of-the-moon/
Comentarii recente