
Într-un bloc din județul Brașov a avut loc o explozie. Un bărbat în stare gravă a fost transportat de urgență la spital.
Miercuri, într-un bloc din Codlea, județul Brașov, a avut loc o explozie. Un bărbat a fost grav rănit și a fost transportat de urgență la spital. Aproximativ 20 de persoane au fost evacuate din locuințe în urma incidentului.
Bărbatul în vârstă de 44 de ani, care prezenta arsuri de gradul 2 și 3, a fost intubat și dus la Spitalul Județean Brașov.
Conform ISU Brașov, pompierii au intervenit în jurul orei 12:30 după ce o explozie fără incendiu s-a produs pe strada Bârsei din Codlea.
Explozia nu a generat un incendiu, dar a afectat nouă garsoniere. Au fost trimise două autospeciale de stingere, o autoscară, o ambulanță SMURD cu medic și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean Brașov la locul incidentului.
„La fața locului a fost găsită o singură victimă, un bărbat de 44 de ani. Acesta a fost intubat și transportat la Spitalul Județean Brașov cu arsuri de gradul 2 și 3 de către echipajul SMURD. În urma incidentului, aproximativ 20 de persoane au fost evacuate, iar 9 garsoniere au fost afectate de explozie”, a transmis ISU Brașov.

Comentarii recente