
Un bărbat în vârstă de 21 de ani a murit înecat în Dunăre. Cadavrul său a fost descoperit după 20 de ore de căutări.
Un tânăr de 21 de ani, dat dispărut luni seară în Dunăre, a fost găsit înecat. Trupul său a fost scos la mal marți, după aproximativ 20 de ore de căutări, de către scafandrii ISU Brăila, în apropiere de Podul suspendat peste Dunăre Brăila – Tulcea.

Operațiunea de căutare a început luni seară, la ora 19, după ce martorii au observat că tânărul a intrat în fluviu și nu a mai ieșit, conform Agerpres.
Căutările au fost întrerupte la ora 21 din cauza vizibilității reduse și au fost reluate marți dimineață, la ora 7, cu sprijinul scafandrilor ISU, conform Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dunărea” Brăila.
„Marți, la ora 15:00, trupul persoanei de 21 de ani, înecată în Dunăre, a fost descoperit și adus la mal”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Brăila, Ştefan Stoian.
Cazul este investigat de autorități, care vor stabili circumstanțele exacte ale evenimentului.
Într-un incident recent, doi tineri părinți au murit înecându-se în Dunăre, în zona unei plaje neautorizate de la Gostinu, după ce tatăl a salvat fetița de 9 luni, ținută în brațe de mama luată de curenți. Trupurile lor au fost găsite de scafandri.
De asemenea, un bărbat de aproximativ 30 de ani a murit înecat pe 4 august, după ce a intrat în mare cu un rucsac plin de nisip.
Comentarii recente