În acest sat, unde doar pădurea, tăcerea și poveștile vechi sunt prezente, se simte încă prezența lui Eminescu.

În județul Botoșani există un sat-fantomă ce luptă să supraviețuiască în fața tuturor dificultăților. Acesta mai are doar patru localnici și o poveste uimitoare legată de tinerețea poetului Mihai Eminescu.

La aproximativ 30 de kilometri de municipiul Botoșani, în comuna Gorbănești, se găsește un cătun-fantomă cu o poveste fascinantă. Căutarea cătunului este dificilă, necesitând întrebarea locuitorilor și urmarea unui drum prăfuit care străbate câmpia arsă de soare. Un singur indicator cu inscripția „Mihai Eminescu” confirmă că au ajuns la destinație. Intrarea în pădure, care a înghițit de fapt satul, se face printr-o boltă de aproape 100 de metri lungime formată din copaci uriași ce încadrează o cărare abia vizibilă. Satul în sine mai are doar patru case și câteva ruine care încep să se vadă printre copaci și buruieni. Restul a fost preluat de natură.

„Aici suntem doar noi, pădurea, tăcerea și toate poveștile frumoase de altădată”, declară Vasilică Traian, unul dintre ultimii locuitori ai acestui cătun, în vârstă de 84 de ani.

Cătunul se numea „Vârnăvoaia” acum aproximativ 80 de ani și era o comunitate rurală prosperă ce gravita în jurul conacului boieresc al familiei Vârnav. La acea vreme, în Vârnăvoaia existau peste 150 de case. Cele mai frumoase povești ale locului implicau-o pe Catinca Vârnav, o boieroaică care petrecea fiecare vară la conacul din sat.

„Toată lumea știa de Catinca, fiica boierului Vârnav, de la bunicile și străbunicile noastre. A trăit acum aproximativ 150 de ani. Era atât de frumoasă și se plimba călare prin sat și împrejurimi”, spune Adela Aionesei.

Conacul și moșia au fost vândute mareului moșier Stamatopol, de origine grecească. Tatăl lui Mihai Eminescu, căminarul Gheorghe Eminovici, ar fi avut legături cu acest mare moșier. De aceea, marele poet a vizitat de mai multe ori Vârnăvoaia, ajungând la conacul lui Stamatopol.

„Venea vara când era student. Așa am aflat de la moș Ghiță Cojocaru, care la rândul său a aflat de la bunicul său, administratorul moșiei. Una dintre fiicele boierului Stamatopol era îndrăgostită de Eminescu și îl invita mereu la masă. Se plimbau și vorbeau”, povestește Vasilică Traian.

Aceasta a fost perioada de aur a acestui cătun boieresc, înconjurat și atunci, la fel ca acum, de o frumoasă pădure. În Vârnăvoaia exista o școală, un magazin, un bufet sătesc, o poștă și chiar un dispensar.

Odată cu venirea comunismului, destinul Vârnăvoaiei s-a schimbat. Conacul a fost demolat, iar numele satului a fost schimbat. În anii ’60, Mihai Beniuc, președintele Uniunii Scriitorilor din România de atunci, a făcut demersuri pentru ca acest sat să fie redenumit „Mihai Eminescu”, pentru a marca trecerea poetului prin acele locuri.

După doar 20 de ani de comunism, noul sat „Mihai Eminescu” era deja în declin rapid. Colectivizarea a dus la defrișări masive pentru a face loc noilor terenuri agricole. Aceste defrișări au declanșat alunecări de teren puternice, iar ulterior a avut loc industrializarea, ceea ce a determinat plecarea masivă a tinerilor din sat.

În 1990, populația satului „Mihai Eminescu” era la un sfert față de cea din anii ’50. Ulterior, în 2010, mai rămăseseră șase locuitori, iar în 2023 au mai rămas doar patru. Vasilică Traian și Adela Aionesei, născuți și crescuți în sat, dar și doi localnici mai tineri veniți în căutarea liniștii după pensionare. Dispensarul, școala și magazinul au încetat să mai funcționeze încă din 1990, iar astăzi nu se mai știe unde se aflau. În mijlocul cătunului există un mic parc cu un bust al lui Eminescu, construit în jurul anului 2000.