
Cum s-a transformat o preoteasă și un grup de voluntari dedicati într-o putere civică remarcabilă.
De mai bine de 15 ani, o preoteasă din Botoșani, alături de soțul ei preot paroh, au inițiat și coordonat numeroase proiecte umanitare pentru a ajuta oamenii cu venituri reduse dintr-unul dintre cele mai sărace județe din România. Aceștia au reușit să sprijine zeci de familii nevoiașe, bătrâni cu pensii mici și persoane cu probleme financiare sau de sănătate. Cu sprijinul unor voluntari inimoși, preoteasa a reușit să salveze vieți și să ofere o șansă la o viață mai bună acolo unde autoritățile au eșuat. Ana Maria Macuc, profesoară și soția preotului Marian Macuc, a coordonat numeroase proiecte umanitare, inclusiv sprijinirea femeilor gravide aflate în criză de sarcină pentru a evita avortul. Prin strângerea de donații și voluntariat, au reușit să ajute peste 80 de femei să-și ducă sarcina la termen și să-și crească copiii. Efortul lor benevol a ajutat sute de persoane cu venituri reduse sau aflate în situații dificile.

Comentarii recente