
O tragedie a avut loc lângă Baia Mare, unde un bărbat și fiul său de 14 ani au pierit în urma impactului dintre mașina lor și un TIR.
Un bărbat în vârstă de 46 de ani și un adolescent de 14 ani au pierit miercuri după-amiază în urma unei coliziuni între autoturismul în care se aflau și un TIR, pe DN 1C, la ieșirea din Baia Mare spre Tăuţii-Măgherăuş. Circulația este blocată în ambele direcții.

La locul accidentului au fost trimise două echipe de descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD, trei echipe medicale SAJ și o autospecială pentru transportul persoanelor și al victimelor multiple.
„Personalul de intervenție a reușit să elibereze doi pasageri din autoturismul implicat, care erau prinși. Ambele victime, de sex masculin, au fost declarate decedate”, a declarat ISU.
O a treia victimă, care a suferit răni ușoare, a fost evaluată medical la fața locului.
Comentarii recente