Maramureșul este cunoscut pentru viața sa de cioban, în care brânza este folosită ca monedă de schimb și există tradiții semnificative înscrise în calendar.

În ciuda modernității care a ajuns și în zonele muntoase, tradițiile sunt păstrate cu sfințenie și ciobănitul rămâne o sursă de trai sigură. În luna mai, când iarba începe să se usuce, ciobanii se pregătesc să plece cu oile sus pe munte, unde găsesc pășuni bogate. Se întorc acasă abia la sfârșitul lunii octombrie, pregătindu-și locul și proviziile pentru iarnă. Vasile Pârja, un cioban din satul maramureșan Sat Șugatag, se ocupă de oi de când se știe, la fel ca tatăl și bunicul său. Gospodăria sa bine îngrijită și mașinile din curte arată că munca sa este profitabilă. Deși locuiește la sat, Vasile duce o viață similară cu cea din oraș, cu excepția faptului că pleacă la muncă în primăvară și se întoarce toamna târziu. În tot acest timp, soția sa se ocupă de treburile casnice, iar cu cât sunt mai mulți membri în familie, cu atât se împart sarcinile. După moartea fiicei sale într-un accident rutier, Vasile a fost nevoit să renunțe la o parte din activitatea sa deoarece șocul și durerea i-au slăbit puterea de muncă. Cu toate acestea, el nu se dă bătut și continuă să muncească cu pasiune. Deși a avut și vaci, a decis să le vândă după moartea fiicei sale. Chiar dacă aceasta nu a fost o decizie financiară bună, a fost una de suflet pentru a onora memoria fiicei sale. Vasile se folosește de tehnologie pentru a-și facilita munca, dar păstrează tradițiile și obiceiurile vechi. El speră că fiica sa, care studiază Protecția Mediului, va prelua gospodăria și va continua tradiția. Deși viața la stână nu este ușoară, ciobanul este mândru de munca sa și de realizările sale.