În vechiul sat maramureșean, Săptămâna Mare era momentul în care femeile se ocupau de treburile casnice.

În satele din Maramureș, Săptămâna Mare are o importanță deosebită. Aici, tradițiile vechi sunt respectate cu sfințenie. Etnoloaga Corina Isabella Csiszár a dezvăluit cum se pregăteau casele în vremurile trecute, în satele maramureșene.

Desigur, astăzi, chiar și în cele mai izolate sate, condițiile de trai sunt moderne. Cu toate acestea, vechile credințe sunt încă respectate, iar Săptămâna Mare este perioada care precede cea mai importantă sărbătoare a anului.

Corina Isabella Csiszár, etnoloagă la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș, a publicat o parte din cercetările sale realizate în satele din Maramureș în această perioadă. Ea a discutat cu bătrânii care își amintesc cum se pregăteau gospodinele în trecut pentru sărbătoarea Paștelui.

Una dintre principalele preocupări ale gospodinelor în această săptămână era amenajarea caselor. Casele vechi, făcute din lemn și învelite cu un fel de tencuială de lut, trebuiau acum reîmprospătate. Femeile aduceau lutul încă din toamnă și îl păstrau în beci, pentru a fi pregătit înainte de Paște.

Femeile zugrăveau pereții și podeaua, precum și cuptoarele, care erau folosite în această perioadă. „În Săptămâna Mare, în fiecare gospodărie era agitație, în fiecare casă era o pregătire mare. Se zugrăveau pereții, se lipsea cuptorul, se spălau ferestrele, ștergătoarele de la farfurii. Casa se împodobea pentru sărbătoarea Învierii Domnului”, a spus una dintre femeile cu care a vorbit.

„Mai înainte de Paște făceam căsăle și cuptoarele. Pe podea nu era parchet. Adunam pământ încă din toamnă și făceam o amestecătură de pământ pe care o aplicam cu mâna, ca să fie frumos, să nu se crăpe pământul în casă. Trebuia să fie mândru, ca parchetul de acum, să fie drept. Și în cuptor mă băga mama și aplicam încolo. Nu puneam decât apă și un fel de argilă, nimic altceva”, a mai spus femeia.

Și afară, corturile erau lipite cu pământ, la fel cum erau făcute și erau acoperite cu nămol. „Adunam nămol și îl înmuiam cu apă caldă și apoi aplicam cu mistria. Avea o culoare albastră, nu chiar ca cerul, să aducă de la râu, încă se găsește la noi, acel nămol. Era un nămol sărat, nu era nici pământ, nici albastru și era lucios, parcă se usca. Când eram mai tânără, eu pregăteam”, a spus bătrâna. Relatarea aparține Ioanei Hotea din Hoteni, Maramureș și a fost publicată în Memoria Ethnologica, semnată de Corina Isabella Csiszár.

Curățenia era principala preocupare în primele zile ale săptămânii. Alte relatări vorbesc despre aceeași treabă importantă a gospodinelor, fie că era vorba de curățenia din casă sau de cea a rufelor.

„Femeile făceau curățenie generală, nu era femeie care să nu fi zugrăvit în casă, era de fapt o igienizare. Se dădea un strat de var. Fiecare femeie-și zugrăvea casa. Se spălau hainele, în special hainele de sărbătoare, dacă nu aveau haine noi. Rufe erau spălate zi și noapte, pentru că la noi se spală mult la râu hainele mai groase, pieptare, cioarice, lecrece. Cămașa de sărbători se spală puțin mai cu grijă decât celelalte”, a mai spus o altă femeie, a cărei declarație a fost publicată în aceeași revistă.

Despre spălarea rufelor, săteanca mai povestește că era o treabă mai delicată. Nu se făcea la întâmplare.

„Celelalte se puneau într-o bărbăntă și jos avea un butoi pe care se puneau două lemne și bărbănta acolo peste. Se puneau hainele deasupra, se punea un cenușar, o bucată de pânză cu leșie, de obicei din paie de ovăz. Și se turna apă fierbinte peste. Și se lăsau până a doua zi. Apoi, la râu, se spălau hainele care erau mai obișnuite. Cele de sărbătoare se spălau cu puțin săpun, cu apă călduță, cu mai mare grijă, pentru că nu poți să pui cămașa de sărbătoare cu găurile de la arat. Deci, un pic mai atent”, a mai relatat femeia.

Despre pregătirea casei, săteanca mai spune că era „treaba femeilor”, în timp ce bărbații aveau alte preocupări.

„Se făcea cu lut galben, așa cum aduc sobarii și fac sobe de teracotă, și cu balegă. Se găsea lut într-un loc. După coastă, îi ziceam noi. Și femeile frământau bine, puneau un strat de lut și apoi un strat moale și aplicau pe cuptor, pe podea. Lucrul din casă era treaba femeilor. Bărbatul era mai mult afară, cu animalele, cu plugul”, mai arată Corina Isabella Csiszár în Memoria Ethnologica.