
Cosmin Necula, fostul primar al Bacăului, a fost achitat într-un dosar DNA în care pe fond fusese condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare.
Astăzi, Curtea de Apel Bacău a decis să-i achite pe fostul primar Cosmin Necula și pe viceprimarul Daniel-Dragoș Ștefan, care au fost trimiși în judecată în 2019 pentru abuz în serviciu și un prejudiciu de peste jumătate de milion de lei. Procurorii i-au acuzat că au participat impropriu la infracțiunea de abuz în serviciu, obținând un folos necuvenit pentru ei sau pentru altcineva. Inițial, Tribunalul Neamț i-a condamnat pe cei doi la 3 ani de închisoare și interdicția de a ocupa o funcție publică pentru 3 ani, dar Curtea de Apel Bacău a decis că faptele nu au fost săvârșite cu vinovăția prevăzută de lege, achitându-i pe cei doi inculpați.

Comentarii recente