
? De ce au ales egiptenii să folosească România ca „trambulină” pentru a migra ilegal către Europa de Vest?
În ultimul timp, numărul persoanelor din Egipt care încearcă să treacă fraudulos granița și să ajungă într-un stat din Europa occidentală prin țara noastră a crescut. Polițiștii de frontieră de la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac I, județul Arad, și de la Sectorul Poliției de Frontieră Girișul de Criș, județul Bihor, au descoperit șaptesprezece cetățeni din Siria și Egipt care încercau să treacă ilegal frontiera în Ungaria, fie ascunși într-o autoutilitară, fie pe jos.

„În ultimele 24 de ore, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac I, un cetățean român a venit să-și facă formalitățile de frontieră pentru a ieși din țară, conducând o autoutilitară înmatriculată în România. Șoferul transporta piese auto pentru o companie din Olanda. După un control amănunțit al mijlocului de transport, au fost găsiți zece cetățeni străini ascunși în compartimentul pentru marfă. Persoanele au fost preluate și duse la sediul sectorului pentru investigații, unde polițiștii de frontieră au constatat că toți sunt cetățeni sirieni care au intrat legal în România”, a declarat purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră (STPF) Arad, inspectorul de poliție Andrei Alexandru Dincă.
La fel, polițiștii de frontieră de la Sectorul Poliției de Frontieră Girișul de Criș, județul Bihor, au observat șapte persoane care se deplasau pe jos în apropierea liniei de frontieră în timp ce își desfășurau misiunile specifice de supraveghere. Deoarece aceste persoane nu și-au putut justifica prezența în zonă, au fost conduse la sediul sectorului pentru verificări.
Ulterior, s-a constatat că acești cetățeni sunt din Egipt, au intrat legal în România și intenționau să ajungă fraudulos într-un stat din vestul Europei.
„Având în vedere constatările, polițiștii de frontieră au inițiat cercetări pentru trafic de migranți în cazul șoferului și pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat în cazul cetățenilor depistați ascunși sau deplasându-se pe jos. La finalizarea acestor cercetări, vor fi luate măsurile legale necesare”, a adăugat Andrei Alexandru Dincă.
În ultima perioadă, din ce în ce mai mulți egipteni folosesc această rută pentru a încerca să ajungă ilegal în Europa de Vest, ceea ce sugerează existența unei rețele „specializate” în lucrul cu cetățenii egipteni pe teritoriul României.
Comentarii recente