Copiii sunt afectați de agresivitatea prezentă în familiile lor și învață să se comporte la fel prin urmarea exemplului părinților lor. Acest lucru poate duce la o generație de adulți români furioși.

Agresivitatea este o caracteristică a unei societăți care a fost expusă la această atitudine încă de la o vârstă fragedă. Un psihoterapeut din Arad, Ramona Pantea, explică cum ar trebui să ne comportăm, în special ca părinți.

Psihoterapeutul Ramona Pantea din Arad subliniază că agresivitatea are o origine. Atunci când copiii mici devin agresivi, există un posibil model de agresivitate în mediul în care trăiesc (sau în familia lor) sau există o frustrare.

„Există un posibil model de agresivitate în mediul în care trăiește sau în familia copilului sau există o frustrare atât de intensă, încât copilul este frustrat și are o toleranță scăzută la frustrare, ajungând să recurgă la astfel de acte agresive. Agresivitatea este o formă de violență. Poate fi imaginară, verbală sau fizică, iar dacă nu este controlată și copilul nu primește consiliere, pregătire și autocunoaștere încă de la o vârstă fragedă, de exemplu prin povești terapeutice, poate dezvolta agresivitate și, în cele din urmă, tulburări de personalitate antisocială”, spune Ramona Pantea, psihoterapeut specializat în Psihoterapie Cognitiv-Comportamentală.

Ea atrage atenția părinților că orice formă de agresivitate trebuie investigată pentru ca copilul să poată gestiona situațiile care o provoacă. Deoarece toți vor întâlni situații neplăcute, rele și dramatice, este important să caute soluții.

Psihoterapeutul dă exemplu de o situație neplăcută în care comportamentul mamelor contează foarte mult. „Copiii pot fi învățați să-și dezvolte toleranța la frustrare, care poate fi o sursă posibilă de enervare și agresivitate. Imaginați-vă două mame care merg împreună cu fiii lor în vizită la o familie cu copii”, spune Ramona Pantea.

În timp ce mamele discută, copiii se joacă într-o altă cameră; la un moment dat se aude un zgomot puternic, copiii au răsturnat rafturile bibliotecii, iar cărțile și obiectele de pe rafturi sunt pe jos.

Toate mamele reacționează în funcție de modul în care evaluează situația. Două dintre ele își manifestă furia, deoarece gândesc irațional: „E groaznic cât de neascultător este, nu trebuia să facă așa ceva, nu suport să creadă că sunt incapabilă să-l educ, tot timpul face ceva copilul meu…”

Ambele mame simt furie și își certă copiii, iar una dintre ele își lovește fiul.

Cea de-a treia mamă gândește: „Ce situație neplăcută! Mi-ar fi plăcut ca fiul meu să fie atent și să nu se joace cu lucrurile din bibliotecă, e un comportament urât și e speriat; mă voi folosi de această situație să-l învăț să gândească înainte de a face ceva!”

Această mamă explică calm și non-agresiv fiului său situația, consecințele faptelor și împreună pun cărțile înapoi în bibliotecă, cu grijă.

Copiii mamelor care experimentează furie învață:

– că în furie pot lovi, ridică vocea și jignesc, iar acestea sunt normale în furie;
– prin astfel de comportamente obțin atenția mamei, chiar dacă atitudinea ei este agresivă;
– dacă fac greșeli sau comit fapte negative, ar fi bine fie să mintă, fie să fugă;
– pot simți frustrare și pot avea emoții de supărare și dezamăgire, fără să fie furioși;
– unele comportamente sunt negative și ar fi bine să fie mai atenți și să le evite;
– mama lor este supărată pe comportament, nu pe ei, și îi iubește;
– atunci când fac o greșeală, este bine să recunoască și să încerce să corecteze ce se mai poate.

Putem reduce furia/enervarea:

– enervarea este un obicei/deprindere, schimbând modul în care evaluăm situația, vom putea găsi soluții optime;
– monitorizați-vă folosind un termometru emoțional: acesta are o scală de la 0 la 10, până la 5 sunt emoții negative funcționale, iar voi veți putea găsi soluții adaptative, iar de la 6 la 10, emoțiile cresc în intensitate și devin furie/mânie, vinovăție, rușine etc., urmate de reacții comportamentale și biologice.
– exprimați-vă emoțiile negative funcționale, nu le reprimați, altfel pot apărea explozii de furie;
– exersați schimbarea trăirilor: din enervare/furie în supărare sau neplăcere.

Faceți referire la atitudinile și cuvintele copilului, nu puneți etichetă negativă generală pe copil:

– în condiții de oboseală, căldură, frig excesiv, foame etc., copiii pot reacționa agresiv, acceptați faptul că ei pot avea astfel de reacții din cauza disconfortului fizic, oferiți-le îndrumare și confort emoțional, ajutându-i să dezvolte alte reacții adaptative și pragmatice;
– explicați copilului că el este singurul responsabil pentru propria furie, citiți-i povești raționale și căutați împreună să schimbați modul de gândire;
– dacă copilul are o criză de furie, căutați o activitate alternativă, astfel el se va calma, iar apoi puteți discuta rațional despre ceea ce a gândit;
– întăriți răspunsul cald la frustrare dat de copil;
– păstrați-vă simțul umorului și zâmbetul, explicați că orice problemă este de fapt o situație pe care o puteți rezolva împreună și el va învăța să se descurce și singur.

„Învățați copilul ce înseamnă comportamentul asertiv și antrenați-l în fiecare zi pentru a dezvolta obiceiul de a fi asertiv – asertivitatea este modalitatea de acțiune a unei persoane inteligente emoțional, care își respectă propriile drepturi, respectând și drepturile celorlalți. Copiii vor învăța că viața nu este perfectă, vor înțelege să accepte aspectele neplăcute, concentrându-se pe soluții. Dați-le exemple de empatie, de respect de sine, încurajați-i să-și înfrunte temerile, să gândească în termeni de opțiuni și alternative. Aveți răbdare cu ei, copiii dezvoltă gândirea logică și abstractă după vârsta de 12 ani. Vă doresc să savurați în fiecare zi din minunata perioadă a copilăriei și să vă bucurați unii de alții, cu respect, bunătate și valori morale și sociale, pentru a trăi frumos”, încheie Ramona Pantea.