
Un român a primit o surpriză socanta dupa doi ani de când a fost în Bulgaria, iar rezolvarea problemelor sale nu a fost posibila.
Mulți turiști români care au petrecut vacanțe în Bulgaria sau au tranzitat această țară s-au plâns în ultimii ani de abuzuri pe șoselele bulgărești. Un român susține că a fost amendat în ciuda faptului că își cumpărase vinieta și a fost notificat despre amenda respectivă abia după doi ani.

Bărbatul a povestit pe scurt întâmplarea pe pagina de Facebook Vacante do it yourself și a cerut un sfat membrilor grupului. Incidentul a avut loc în Bulgaria acum doi ani, dar el a aflat abia acum despre amenda pe care trebuie să o plătească. Desi susține că avea vinietă, autoritățile bulgare susțin contrariul.
„Salutare! Urmează să plec în Bulgaria și am aflat că am primit o amendă în 2021 pentru neplata vignetei. Am doar dovada plății de atunci și nu am obținut niciun rezultat prin intermediul lor online, primind doar răspunsuri standard. Ar trebui să insit la vamă să îmi prezinte o dovadă sau să nu-mi bat capul și să plătesc amenda?”, a scris el.
Răspunsurile nu au întârziat să apară, iar unii utilizatori au confirmat că s-au confruntat cu probleme similare. Alții l-au sfătuit să verifice situația, iar cineva a menționat că este posibil ca vinieta cumpărată de individ să fi intrat în vigoare după momentul în care a intrat în Bulgaria.
„Amenda este emisă automat, nu este cineva care urmărește fiecare mașină prin camere și caută informații într-o bază de date. Poți verifica astfel: verifică ora și data plății vignetei și compară cu ziua și ora în care ai intrat în Bulgaria. Este posibil ca vinieta cumpărată de tine să fi intrat în vigoare după ziua și ora în care ai intrat în Bulgaria. Nu este ca la podul de la Fetești, de exemplu, unde poți plăti până la finalul zilei”, a explicat un utilizator.
O femeie a venit cu o altă ipoteză, la care un alt utilizator a intervenit: „Bună! Taxa de drum pentru Bulgaria era valabilă doar pentru weekend sau pentru o perioadă mai lungă de timp? Știu că pentru weekend, orarul este foarte ciudat, așa cum a menționat cineva anterior; este ceva legat de ora 12:00 pm. Pentru perioada mai lungă, prima zi este 00:00, iar ultima zi este 23:59.”
„Pe site-ul oficial este menționată clar valabilitatea unei vignete de weekend”, a fost răspunsul prompt. „De aceea am menționat că unul dintre motive poate fi ora/intervalul orar, deoarece taxa pentru weekend este valabilă începând cu ora 12:00 pm; astfel, cei care intră în Bulgaria la 10 sau 11 am nu au taxa plătită până la ora 12:00 și pot primi amendă”, a confirmat femeia.
Alt utilizator a scris că a avut exact aceeași problemă și i-a sugerat să verifice țara de origine a mașinii.
„Puteți verifica țara de origine a mașinii înscrisă pe documentul din 2021. Am avut aceeași situație în 2022 când am fost opriți de poliție și ni s-a cerut să plătim o amendă pentru că nu plătiserăm vigneta în 2021. Aveam dovada plății, datele corecte și numărul mașinii corect, dar țara de origine era Germania, nu România. Nu am observat acest lucru inițial și nu s-a putut rezolva nimic, a trebuit să plătim o amendă de 30 de euro”, a scris o altă femeie.
„Un prieten a avut aceeași situație, a plătit amenda în vamă în vara anului trecut”, a confirmat alt utilizator.
În cele din urmă, altcineva l-a sfătuit să plătească amenda pentru a evita alte surprize și eventuale probleme suplimentare. „Eu zic să o plătiți – probabil amenda este corectă. În ceea ce privește vigneta – fie ați cumpărat-o după intrarea în Bulgaria, fie datele de pe ea nu au fost corecte, fie a expirat înainte de a ieși din Bulgaria…”
Comentarii recente