Tudor Arghezi numește mărțișorul „talismanul primăverii”, afirmând că acesta aduce strălucire și frumusețe acolo unde de obicei lipsesc.

Mărțișorul, fie el din aur sau tinichea, trifoi sau coșar, floare sau libelulă, este legat cu un șnur împletit dintr-un fir alb și unul roșu și este indispensabil în debutul primăverii. Toate fetele îl poartă cu mândrie la mână, în piept, la gât sau în suflet, iar apoi îl oferă naturii.

Pentru Tudor Arghezi, mărțișorul are o semnificație mai profundă decât simpla figurină legată cu șnur alb și roșu. Scriitorul a lăsat literaturii române un mărțișor care a trecut testul timpului: casa sa dintr-o mahala unde oamenii atârnau șnururi roșii și albe pe vișini pentru a asigura o recoltă bogată. Casa sa de la Mărțișor, construită în 1926, a fost locul unde poetul a trăit și a creat până la moartea sa. Aici, conform dorinței sale, a fost înmormântat alături de soția sa și fiica sa, iar casa a devenit un muzeu memorial.

Arghezi a scris frumos despre mărțișor și modul în care acesta marchează venirea primăverii în București. El a descris cum soarele contribuie la sărbătoarea mărțișorului, aducând strălucire și culoare în oraș. Mărțișorul a devenit un simbol al primăverii, fiind asociat cu speranța și schimbarea în bine.

În perioada interbelică, mărțișorul a fost subiectul unor glume și satire. Ziariștii și oamenii politici au făcut schimb de mărțișoare cu mesaje amuzante sau ironice. De asemenea, în acea perioadă, mărțișorul a devenit un obiect de afacere, fiind vândut în diverse forme și materiale în magazinele din București.

În prezent, mărțișorul este purtat ca o bijuterie, dar în trecut avea o semnificație magică și de protecție. Originea sa poate fi găsită în credințele fetişiste ale strămoșilor noștri, care considerau obiectele de metal ca fiind purtătoare de puteri supranaturale. Mărțișorul era dăruit pentru a aduce noroc și protecție, iar purtătorii trebuiau să respecte anumite tradiții pentru ca efectele sale să fie benefice.