Traian și Maria Băsescu și-au reînnoit jurământul de credință la 50 de ani de la căsătorie. Cine i-a însoțit la celebrarea „Nunții de aur”?
Traian și Maria Băsescu au aniversat, sâmbătă, 50 de ani de căsnicie, reînnoindu-și jurămintele la biserică într-o ceremonie plină de emoție. Fostul președinte și soția sa au marcat „Nunta de aur”, adică jumătate de secol împreună, însoțiți de fiicele lor, Ioana și Elena, și de nepoți. Ceremonia a fost una intimă și emoționantă, iar Traian Băsescu a surprins aceste momente în fotografii postate pe Facebook, cu mesajul simplu: „50 de ani împreună. Martor ne-a fost familia”. Maria și Traian Băsescu s-au căsătorit în 1975 și au împreună două fiice și trei nepoți. Nunta de aur este însoțită de tradiții vechi, precum schimbul de verighete și transmiterea lor către generațiile viitoare, simbol al continuității și al legăturilor care rezistă timpului.



Comentarii recente