
Procurorii care investigau un alt dosar l-au interceptat din greșeală pe Piedone. Stenograma interceptării a fost trimisă de Parchetul din Sinaia la DNA.
Potrivit unor informații noi, în dosarul în care este cercetat penal Cristian Popescu Piedone, interceptarea discuției dintre acesta și angajatul hotelului Internațional din Sinaia a fost obținută de către Parchetul Judecătoriei Sinaia printr-un mandat emis de instanță într-un alt dosar penal. Procurorii au descoperit relevanța penală a acestei interceptări în timp ce ascultau telefonul unui alt angajat al hotelului într-un dosar de corupție și au declinat proba către Parchetul Curții de Apel Ploiești, care a trimis-o la DNA. Astfel, DNA s-a autosesizat pentru infracțiunea de folosire în mod ilegal a informațiilor confidențiale. Conform stenogramelor dosarului, Piedone a dat indicații angajatului hotelului pentru a evita sancțiunile ANPC în domeniul protecției consumatorilor. Unitatea de cazare nu a fost sancționată după control, iar Piedone a felicitat reprezentanții hotelului pentru modul exemplar de desfășurare a activității. Piedone trebuie să respecte anumite obligații pe durata controlului judiciar, fiind avertizat că încălcarea acestora poate duce la înlocuirea controlului judiciar cu arest la domiciliu sau arest preventiv.

Comentarii recente