
Ministerul Sănătății recomandă vaccinarea împotriva gripei. Cine sunt categoriile care primesc compensare totală sau parțială?
Cu apropierea sezonului virozelor, Ministerul Sănătății recomandă vaccinarea antigripală a populației, în special a persoanelor din categoriile de risc. Vaccinul este disponibil printr-un sistem accesibil, bazat pe rețetă compensată și distribuție prin farmacii cu circuit deschis. Până la 18 mai 2025, au fost înregistrate în Registrul Electronic Național de Vaccinări (RENV) 1.155.886 de persoane vaccinate antigripal în sezonul 2024 – 2025, majoritatea beneficiind de compensare.
Vaccinarea se realizează conform unui ordin ministerial, iar populația poate obține prescripția de la medicii de familie sau specialiști. Prescripțiile sunt compensate în funcție de categoria de eligibilitate, iar vaccinul se poate ridica din farmaciile cu circuit deschis. Beneficiază de compensare integrală copiii între 6 luni și 19 ani, gravidele, persoanele cu boli cronice, pacienții sub tratament imunosupresor sau cu infecție HIV/SIDA, persoanele peste 65 de ani și personalul medical. Persoanele între 45 și 65 de ani, fără boli cronice, beneficiază de compensare în proporție de 50%. Ministerul Sănătății subliniază importanța vaccinării antigripale în prevenirea formelor severe de gripă și a complicațiilor, recomandând imunizarea, în special pentru categoriile vulnerabile.

Comentarii recente