
Mai multe persoane au fost înșelate pe Internet folosind o metodă de phishing cu un link.
Un grup de criminalitate organizată, format în România, a fost destructurat pentru obținerea unor sume importante de bani prin înșelarea utilizatorilor unor aplicații de mesagerie online.

Procurorii DIICOT Brașov, împreună cu polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov, au efectuat joi, 12 iunie, 23 de percheziții domiciliare în mai multe județe ale țării.
Peste 20 de persoane vor fi aduse la sediul DIICOT Brașov pentru a fi audiate într-o cauză care vizează infracțiuni precum constituirea unui grup infracțional organizat, acces ilegal la un sistem informatic, înșelăciune, fraudă informatică și spălare a banilor.
Acțiunile grupului implicau trimiterea unor linkuri de phishing către persoanele vătămate, prin intermediul cărora li se solicita să voteze pentru a primi o bursă de studiu. Ulterior, făptuitorii obțineau acces la conturile de mesagerie ale acestora și trimiteau mesaje către toți contactele cerând bani cu titlu de împrumut.
Făptuitorii furnizau un cod IBAN și numele unui cont bancar controlat de ei pentru a primi banii de la persoanele înșelate. Suma obținută era ulterior transferată în alte conturi sau folosită pentru achiziții de bunuri din străinătate sau retrageri de la ATM-uri, conform DIICOT.
Comentarii recente