În Olt au fost înregistrate primele decese cauzate de gripă. O femeie în vârstă de 100 de ani a fost victima virusului de tip A.
Datele despre primele decese cauzate de gripă în județul Olt din acest sezon gripal au fost transmise de către Direcția de Sănătate Publică Olt. Numărul cazurilor de gripă raportate de cabinetele medicale în săptămâna 12-18 ianuarie 2026 a fost de peste două ori mai mic comparativ cu săptămâna anterioară, însă au fost înregistrate primele decese cauzate de gripă din acest sezon în județ. Ambele decese au avut loc la persoane cu vârsta peste 65 de ani, una dintre victime fiind în vârstă de 100 de ani, vaccinată antigripal în acest sezon, dar suferind și de alte boli.

Primul deces a avut loc pe 17 ianuarie, o femeie de 72 de ani din mediul rural, nevaccinată antigripal, cu condiții medicale preexistente, fiind confirmat virusul gripal tip A subtip H1 pdm09. Cel de-al doilea deces s-a produs pe 19 ianuarie, o femeie de 100 de ani, vaccinată antigripal, dar cu condiții medicale preexistente, contractând virusul gripal tip A subtip H3, care a dus la degradarea stării de sănătate și la deces. Ambele decese au avut loc în spital.
În aceeași săptămână, au fost raportate 112 cazuri de gripă în județul Olt, aproximativ jumătate dintre pacienți necesitând internare, numărul fiind de peste două ori mai mic față de săptămâna anterioară. Cele mai multe cazuri s-au înregistrat la copiii între 2 și 4 ani. În continuare, se prezintă la cabinetele medicale numeroși pacienți cu afecțiuni respiratorii acute, fiind raportate 696 de cazuri, dintre care 33 necesitând internare.
Se recomandă populației să se prezinte la medic încă de la primele simptome respiratorii pentru a primi tratament adecvat și pentru eventuale investigații suplimentare. Purtarea măștii, igiena riguroasă și evitarea contactului cu persoanele bolnave sunt recomandări care pot ajuta la prevenirea îmbolnăvirii. Medicii continuă să recomande vaccinarea antigripală, estimând că gripa va continua să circule până în primăvară. Până în prezent, s-au vaccinat antigripal în județul Olt 35.910 persoane, peste 330 dintre acestea în ultima săptămână.


Comentarii recente