
În Capitală se anunță un val de caniculă la început de toamnă. Care este prognoza meteo pentru următoarele zile?
ANM a emis o avertizare cod galben pentru temperaturi ridicate într-o mare parte a țării, valabilă începând de luni, 2 septembrie. În regiunile Banat, Crișana, Maramureș, vestul Transilvaniei, jumătatea de vest a Olteniei și nord-estul Moldovei se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această perioadă a anului, cu valori cu 7…10 grade peste mediile multianuale. Indicele temperatură-umezeală va atinge sau va depăși ușor 80 de unități, iar temperaturile maxime vor fi în general de 32…35 de grade. Vremea va fi călduroasă, cu posibilitate de caniculă și disconfort termic ridicat, în special în vestul și sud-vestul țării. Cerul va fi variabil ziua și senin noaptea, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor situa în jurul valorii de 32…33 de grade, iar cele minime între 16…19 grade.

Comentarii recente