
În București se anunță ninsoare și depunere de zăpadă de până la 10 cm vineri și sâmbătă, iar temperaturile vor scădea semnificativ.
Începând din noaptea de vineri spre sâmbătă, în Bucureşti se vor înregistra precipitaţii sub formă de ninsoare, conform prognozei de specialitate publicată vineri de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Temperaturile maxime vor scădea cu 11 grade de la o zi la alta. Valorile de temperatură vor fi în continuare mult mai mari decât cele normale pentru perioada respectivă, cu maxime în jurul valorii de 13 grade și minime între zero și un grad. Cerul va fi variabil, cu înnorări seara și noaptea, când vor fi precipitații.

În intervalul 19 ianuarie ora 10:00 – 20 ianuarie ora 8:00, vor fi ploi care se vor transforma în ninsoare din a doua parte a nopții. Cantitățile de precipitații vor fi de 15-20 l/mp, iar stratul de zăpadă depus va avea grosimi de 6-7 cm. Vântul va sufla moderat, cu rafale de până la 45 km/h.
În timpul zilei de sâmbătă, între orele 8:00 – 17:00, se vor înregistra înnorări și ninsori, stratul de zăpadă ajungând până la 10 cm. Vântul va sufla moderat, cu viteze de 40-45 km/h. Temperatura maximă va fi de maximum două grade.
ANM a emis o informare pentru precipitații moderate cantitativ și intensificări ale vântului valabilă până sâmbătă după-amiaza în majoritatea regiunilor. Vor fi precipitații temporare în toate regiunile, cu valori moderate cantitativ în Muntenia și în zona Carpaților Orientali. Potrivit prognozei, vor fi ploi care se vor transforma în ninsoare în mai multe regiuni, cu depunere de zăpadă.
Sâmbătă va continua să ningă în anumite regiuni, iar vântul va avea intensificări generale cu viteze de 40-50 km/h. ANM avertizează că vremea se va răci semnificativ în următoarele zile.
Comentarii recente