
Fostul fotbalist Dănuț Lupu s-a enervat pe o reporteră atunci când nu a reușit să evite întrebările acesteia, acuzând-o că îl hărțuiește: „Și acum mă hărțuiești și dumneata”.
Dupa ce a petrecut 6 luni în închisoare, Dănuț Lupu, care a fost eliberat definitiv, a încercat să evite jurnaliștii. Deoarece mașina pe care se aștepta să o găsească în fața penitenciarului a întârziat, și nu dorea să răspundă întrebărilor ziariștilor, a fugit, încercând să evite și camerele de filmare. El a declarat că va conduce din nou odată ce își va recupera permisul. Ulterior, atunci când i s-a reamintit că a încălcat regulile în mod repetat, s-a enervat și a acuzat o ziaristă că îl hărțuiește. Apoi a atins-o pe frunte și i-a spus: „Sărut-mâna, ești drăguță!”. Când a fost întrebat ce a vrut să însemne gestul, a spus că doar a mângâiat-o și s-a urcat în mașina neagră care a venit după el.

Comentarii recente