După Al Doilea Război Mondial, sute de mii de români au ales să părăsească țara într-un exil care a fost determinat de respingerea comunismului.

După încheierea Celui De-al Doilea Război Mondial, sute de mii de români au ales să plece în exil. Această tendință s-a accentuat în anii următori și s-a încheiat în anii ’80, odată cu interzicerea de către comuniști a ieșirii românilor din țară.

Fenomenul exilului a apărut odată cu instaurarea regimului totalitar în România și s-a încheiat în decembrie 1989. Motivați inițial de opoziția față de regimul nazist, apoi de lupta împotriva comunismului, românii plecați în exil au cunoscut trei perioade principale în care emigrarea din motive politice a fost mai intensă.

În timpul regimului Antonescu-Sima și după rebeliunea legionară din 1941, mulți români au ales să părăsească țara, îndreptându-se în special spre Germania. După schimbarea de alianță a României în 1944, un număr și mai mare de români au plecat în exil. În perioada de „liberalizare” din anii ’60-’70, mulți deținuți politici eliberați au ales să rămână în străinătate din motive politice.

În anii ’80, exodul românilor a fost determinat atât de motive politice, cât și economice. Organele de securitate au trimis agenți cu misiuni speciale peste hotare pentru a slăbi coeziunea exilului și a recruta membri importanți. Destinațiile preferate ale exilaților au fost Franța pentru activități culturale și America pentru activități politice.

Regele Mihai și Regina Ana au fost printre cei mai importanți exponenți ai exilului românesc, iar în anii ’50-’80 s-au înființat diverse organizații și publicații pentru a reprezenta și apăra interesele românilor în exil. Evenimente precum atentatul asupra postului de radio „Europa Liberă” și manifestațiile de protest organizate în exil reflectă lupta românilor împotriva regimului comunist din țară.