Cine este omul de afaceri român, în vârstă de 46 de ani și cu doi copii, găsit mort în munții de la cascadele Tre Santi din Italia?
Un român dispărut pe 23 ianuarie în Italia a fost găsit fără viață la baza unei stânci în zona cascadele Tre Santi, într-o pădure greu accesibilă. Descoperirea a fost făcută de trei turiști. Victima, Sergiu Cătălin Cosoiu (46 de ani), era antreprenor în domeniul construcțiilor și locuia în San Severino. Fusese dat dispărut de familie pe 23 ianuarie, iar autoritățile au declanșat operațiuni de căutare, însă terenul accidentat și vegetația densă au făcut căutările dificile. Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost găsit într-o zonă acoperită de vegetație, accesibilă doar pe jos. Salvatorii au parcurs un traseu de aproximativ 30-40 de minute pe munte pentru a ajunge la locul tragediei, iar echipajele medicale au constatat decesul la fața locului. Trupul a fost transportat la baza muntelui pentru a fi preluat de echipajele de urgență. Cosoiu era proprietarul unei firme de construcții și lăsa în urmă doi copii. Se presupune că se plimba în pădure în momentul tragediei. Ipotezele includ o cădere accidentală sau un deces subit legat de efort fizic sau probleme medicale. Autoritățile urmează să stabilească cauza exactă a decesului după investigații.



Comentarii recente