Psihologii explică nostalgia comunismului ca fiind rezultatul lipsei de libertate, ceea ce face ca mulţi români să aibă o dorinţă intensă de a-şi aminti regimul lui Ceauşescu?

Fenomenul cunoscut sub numele de nostalgia comunismului este tot mai întâlnit în întreaga țară, atât printre oamenii obișnuiți, cât și în rândul psihologilor. Mulți dintre cei care au trăit în acele vremuri dificile și absurde nu pot înțelege de ce unii oameni uită aspectele negative și se concentrează doar pe lucrurile bune din acea perioadă.

Specialiștii afirmă că există câteva motive pentru această atitudine. Potrivit psihologilor, creierul uman are capacitatea de a proteja și uita anumite aspecte neplăcute ale vieții. Acesta poate fi și unul dintre motivele pentru care mulți români simt dorul perioadei comuniste.

„Nu putem spune că regimul comunist a fost benefic pentru populația României sau pentru orice altă națiune. Cu toate acestea, auzim adesea oameni care afirmă că era mai bine atunci. În cazul acestor persoane, amintirile neplăcute din acea perioadă au fost închise într-un colț întunecat al memoriei lor. Creierul uman are capacitatea de a bloca amintirile neplăcute pentru a ne ajuta să facem față stresului și să depășim mai ușor anumite probleme ale vieții. Astfel, unii nostalgici au rămas doar cu amintiri frumoase, de aceea îi auzim spunând că era bine, deoarece toți oamenii aveau un loc de muncă și o casă. Acestea sunt în general argumentele lor, în timp ce restul amintirilor zac ascunse în adâncul memoriei”, a explicat Andreea Coman, psiholog clinician.

Potrivit specialiștilor, o mare parte dintre cei nostalgici sunt persoane în vârstă. Aceștia susțin că în cazul lor acest sentiment este normal, datorită dificultății de a se adapta la noile tendințe.

„Mulți dintre cei care suferă de nostalgie după comunism sunt persoane în vârstă. Aceste persoane s-au născut și au trăit în perioada comunistă, și s-au adaptat la regimul totalitar. Prin urmare, în 1989, acești oameni erau deja într-o anumită fază de maturitate, iar capacitatea lor de a se adapta la noile tendințe era foarte scăzută. Prin urmare, anii care au urmat au fost plini de încercări de adaptare și de dorul de a trăi viața la care erau obișnuiți”, a încheiat psihologul clinician.