Resorbția osoasă la nivelul cavității orale este un proces progresiv de pierdere a masei osoase din maxilar sau mandibulă care poate afecta stabilitatea dinților cât și posibilitatea de a reda pacientului o dantură funcțională și estetică. Acest fenomen este o provocare medicală serioasă care, dacă nu este gestionată la timp, poate complica tratamentele dentare pe termen lung și poate avea consecințe majore pentru pacient.

Procesul resorbției osoase, ce vizează descompunerea treptată a țesutului care susține dinții, poate fi influențat de mai mulți factori. Odată cu pierderea unui dinte sau după extracțiile dentare, osul în care erau ancorate rădăcinile, suferă un proces biologic de restructurare, ce constă atât în apoziție (formare) dar și de resorbție osoasă. Din cauza faptului că osul nu mai primește stimulul mecanic transmis de masticație, el începe să se resoarbă treptat, pierzând atât în volum, cât și în troficitate (vascularizație). Pe lângă extracții, resorbția osoasă poate fi accelerată de boli parodontale netratate, infecții, traumatisme, malocluzie, factori genetici sau afecțiuni sistemice precum diabetul necontrolat.  În ultimii ani, tehnicile de regenerare osoasă și implantologie au evoluat semnificativ, iar combinațiile de proceduri permit acum reconstrucții eficiente, inclusiv plasarea implanturilor  în aceeași zi concomitent cu efectuarea augumentării osoase.

Tehnici de regenerare osoasă

Tehnicile moderne de augmentare osoasă urmăresc să maximizeze integrarea biologică și să stimuleze regenerarea naturală a țesutului osos, sprijinind astfel succesul pe termen lung al tratamentelor dentare.

Una dintre cele mai utilizate metode este regenerarea osoasă ghidată. Aceasta presupune plasarea unui material de adiție osoasă în zona cu deficit, acoperit ulterior cu o membrană specială biocompatibilă. Membrana are rolul de a proteja zona în curs de regenerare, de a ghida și modela procesul de regenerare, de a stabiliza mecanic materialul de adiție și de a împiedica invadarea acesteia de către țesuturile moi adiacente, oferind timp și spațiu celulelor osoase să se dezvolte. Procesul este susținut de capacitatea naturală a organismului de a forma os nou, iar materialul utilizat acționează ca un schelet biologic temporar pe care celulele osteoformatoare îl colonizează progresiv.

Materialele de adiție pot fi de mai multe tipuri. Osul autolog, recoltat de la același pacient, este considerat standardul de aur datorită compatibilității perfecte și capacității sale de a genera os nou. În situațiile în care recoltarea de os propriu nu este indicată sau suficientă, se pot utiliza grefe provenite din bănci de țesuturi umane, sau grefe de origine animală, atent procesate pentru a elimina orice risc imunologic. Există și substituenți sintetici, bioceramici, care au rol osteoconductiv și sunt frecvent utilizați în combinație cu alte materiale.

O altă metodă de augmentare osoasă foarte des utilizată în cazurile în care pierderea osoasă este severă, la nivelul maxilarului superior în zonele laterale, este procedura de sinus lift. Aceasta presupune ridicarea membranei sinusale și inserarea de material osos în spațiul nou creat, pentru a crește înălțimea osului disponibil. Sinus lift-ul este o intervenție bine documentată în literatura de specialitate, cu rate ridicate de succes atunci când este corect indicată și executată.

O altă direcție importantă în regenerarea osoasă este utilizarea concentratelor autologe de factori de creștere, cum ar fi PRF, fibrina bogată în trombocite. Această tehnică presupune recoltarea unei mici cantități de sânge de la pacient, procesarea acestuia prin centrifugare și aplicarea concentratului rezultat în zona de regenerare. PRF conține factori biologici care accelerează vindecarea, stimulează formarea de vase de sânge noi și susțin integrarea materialului de adiție. Deși nu înlocuiește grefele osoase în defectele mari, poate îmbunătăți semnificativ calitatea regenerării.

Etapa de vindecare și monitorizare  

Procesul de formare a osului nou nu este instantaneu. În mod obișnuit, perioada de integrare poate varia între 4 și chiar 8-9 luni, în funcție de amploarea defectului și de tehnica utilizată. În acest interval, osul nou format trebuie să atingă o densitate și o structură capabile să susțină încărcarea funcțională prin implant sau restaurare protetică.

Este important de subliniat că regenerarea osoasă are limite biologice și nu toate cazurile pot fi tratate prin aceeași strategie. Factorii precum fumatul, diabetul necontrolat, anumite tratamente medicamentoase sau bolile sistemice pot influența capacitatea organismului de a forma os nou și trebuie luați în considerare în planul terapeutic.

  Sursa foto: https://stock.adobe.com/ee