Ucrainenii au atacat un avion A-60 și mai multe obiective militare în Rusia, folosind dronele Bars și rachetele Neptun într-o operațiune coordonată.
Forțele de Apărare ale Ucrainei au efectuat în noaptea de 25 noiembrie una dintre cele mai complexe operațiuni combinate din ultimele luni, vizând infrastructura militară rusă adânc în teritoriu. Printre ținte s-au numărat un avion experimental A-60 și mai multe instalații critice pentru industria de război a Kremlinului. Operațiunea a implicat trupe de rachetiști, artileriști, Forțele pentru Operații Speciale, unități navale de rachete de coastă și componente de drone. Ucraina a utilizat drone reactive „Bars” și rachete de croazieră „Neptun” pentru a lovi obiective strategice în Tanganrog și sudul Rusiei. Pagubele sunt evaluate în continuare, dar autoritățile ucrainene consideră că au reușit să lovească cu succes obiectivele strategice ale agresorului rus.



Comentarii recente