Statele Unite furnizează arme Taiwanului într-o manieră discretă, asigurându-i o putere de luptă considerabilă.

Când președintele american Joe Biden a semnat recent un grant de 80 de milioane de dolari acordat Taiwanului pentru achiziționarea de echipament militar american, China a declarat că „deplânge și se opune” la ceea ce a făcut Washingtonul.

Pentru un observator ocazional, suma de 80 de milioane de dolari nu părea foarte mare. Era mai puțin decât costul unui singur avion de vânătoare modern. Taiwanul are deja echipamente militare americane în valoare de peste 14 miliarde de dolari. Mai contează o sumă mizeră de 80 de milioane de dolari?

În timp ce furia este răspunsul implicit al Beijingului la orice sprijin militar pentru Taiwan, de data aceasta ceva a fost diferit, scrie bbc.com.

Cei 80 de milioane de dolari nu sunt un împrumut, ci provin de la contribuabilii americani. Pentru prima dată în mai bine de 40 de ani, America își folosește propriii bani pentru a trimite arme într-un loc pe care nu îl recunoaște oficial. Acest lucru se întâmplă în cadrul unui program numit finanțare militară externă (FMF).

De la invazia Rusiei în Ucraina anul trecut, FMF a fost folosit pentru a trimite Kievului un ajutor militar de aproximativ 4 miliarde de dolari. Acesta a fost folosit pentru a trimite alte miliarde în Afganistan, Irak, Israel și Egipt și așa mai departe. Dar până acum a fost acordat doar țărilor sau organizațiilor recunoscute de Națiunile Unite. Taiwan nu este.

După ce SUA a schimbat recunoașterea diplomatică a Taiwanului cu cea a Chinei în 1979, a continuat să vândă arme insulei în conformitate cu prevederile Legii privind relațiile cu Taiwanul. Cheia era să se vândă doar suficiente arme pentru ca Taiwanul să se poată apăra împotriva unui eventual atac chinezesc, dar nu atât de mult încât să destabilizeze relațiile dintre Washington și Beijing. Timp de decenii, SUA s-au bazat pe această așa-numită ambiguitate strategică pentru a face afaceri cu China, rămânând în același timp cel mai fidel aliat al Taiwanului.

Dar în ultimul deceniu, echilibrul militar în strâmtoarea Taiwan a înclinat dramatic în favoarea Chinei. Vechea formulă nu mai funcționează. Washingtonul insistă că politica sa nu s-a schimbat, dar, în mod esențial, s-a schimbat. Departamentul de Stat al SUA s-a grăbit să nege că FMF implică vreo recunoaștere a Taiwanului.

Dar la Taipei este evident că America își redefinește relația cu insula, mai ales având în vedere urgența cu care Washingtonul împinge Taiwanul să se reînarmeze. Iar Taiwanul, care este depășit de China, are nevoie de ajutor.

„SUA subliniază nevoia disperată de a ne îmbunătăți capacitatea militară. Transmite un mesaj clar de claritate strategică Beijingului că suntem uniți”, spune Wang Ting-yu, un legislator al partidului de guvernământ cu legături strânse cu președintele taiwanez Tsai Ing-wen și cu șefii Congresului american.

El spune că cele 80 de milioane de dolari reprezintă vârful unui iceberg foarte mare și observă că, în iulie, președintele Biden și-a folosit puterile discreționare pentru a aproba vânzarea de servicii și echipamente militare în valoare de 500 de milioane de dolari către Taiwan.

Wang spune că Taiwanul se pregătește să trimită două batalioane de trupe terestre în SUA pentru instruire, prima dată când acest lucru se întâmplă din anii 1970.

Dar cheia este reprezentată de bani, începutul a ceea ce, spune el, ar putea fi de până la 10 miliarde de dolari în următorii cinci ani.

Tranzacțiile care implică echipamente militare pot dura până la 10 ani, spune Lai I-Ching, președintele Prospect Foundation, un think-tank cu sediul la Taipei. „Dar cu FMF, SUA trimit arme direct din propriile stocuri și sunt bani americani – așa că nu trebuie să trecem prin întregul proces de aprobare”.

Acest lucru este important, având în vedere că un Congres divizat a blocat ajutoare în valoare de miliarde de dolari pentru Ucraina, deși Taiwanul pare să aibă un sprijin mult mai bipartizan.

Dar războiul din Gaza va stoarce, fără îndoială, aprovizionarea cu arme a Americii către Taipei, la fel ca și războiul din Ucraina. Președintele Biden încearcă să obțină ajutor de război pentru Ucraina și Israel, ceea ce include mai mulți bani și pentru Taiwan.

Lai spune că este posibil să se facă presupuneri: rachete antiaeriene Javelin și Stinger – arme foarte eficiente pe care forțele pot învăța să le folosească rapid.

„Nu avem destule și avem nevoie de multe”, spune el. „În Ucraina, rachetele Stinger s-au epuizat foarte repede, iar modul în care Ucraina le-a folosit sugerează că avem nevoie de un număr poate de 10 ori mai mare decât cel pe care îl avem în prezent.”

Evaluarea observatorilor de lungă durată este tranșantă: insula este lamentabil de slab pregătită pentru un atac chinezesc.

Lista de probleme este lungă. Armata taiwaneză are sute de tancuri de luptă îmbătrânite, dar prea puține sisteme de rachete moderne și ușoare. Structura de comandă, tacticile și doctrina armatei nu au fost actualizate de o jumătate de secol. Multe unități din prima linie au doar 60% din efectivele pe care ar trebui să le aibă.

Operațiunile de contraspionaj ale Taiwanului în China sunt, se pare, inexistente, iar sistemul său de recrutare militară este defect.

În 2013, Taiwanul a redus serviciul militar de la un an la doar patru luni, înainte de a-l readuce din nou la 12 luni, o măsură care intră în vigoare anul viitor. Dar există și provocări mai mari. Tinerii care trec prin el sunt numiți în glumă „tabără de vară”.

„Nu a existat o pregătire regulată”, spune un absolvent recent. „Mergeam la un poligon de tragere cam o dată la două săptămâni și foloseam arme vechi din anii 1970. Am tras în ținte. Dar nu exista o învățătură adecvată cu privire la modul de a ținti, așa că toată lumea rata mereu. Am făcut zero exerciții fizice. Există un test de fitness la sfârșit, dar nu ne-am pregătit deloc pentru el.”

El a descris un sistem în care comandanții de rang înalt ai armatei privesc acești tineri cu indiferență totală și nu au niciun interes în a-i pregăti, în parte pentru că vor fi acolo pentru o perioadă atât de scurtă de timp.

La Washington există un sentiment puternic că Taiwanul nu mai are timp pentru a-și reforma și reconstrui armata. Așadar, SUA încep, de asemenea, să recalifice armata taiwaneză.

Timp de decenii, liderii politici și militari ai insulei s-au bazat foarte mult pe convingerea că invadarea insulei este mult prea dificilă și riscantă pentru ca China să încerce. La fel ca și Marea Britanie, Taiwanul a acordat prioritate marinei și forței sale aeriene – în detrimentul armatei sale.

„Ideea era să îi angajăm în Strâmtoarea Taiwan și să îi anihilăm pe plaje. Astfel, am investit multe resurse în apărarea aeriană și maritimă”, spune Dr. Lai.

Dar acum China are cea mai mare flotă din lume și o forță aeriană net superioară. Un exercițiu de jocuri de război efectuat anul trecut de un think-tank a arătat că, într-un conflict cu China, marina și forțele aeriene ale Taiwanului ar fi distruse în primele 96 de ore de luptă.

Sub presiunea intensă din partea Washingtonului, Taipei trece la o strategie de „fortăreață Taiwan” care ar face ca insula să fie extrem de greu de cucerit de China.

Accentul se va muta pe trupele terestre, infanterie și artilerie – respingând o invazie pe plaje și, dacă este necesar, luptând împotriva Armatei Populare de Eliberare (APL) în orașe și orașe, precum și din bazele din adâncurile munților acoperiți de junglă ai insulei. Dar acest lucru pune responsabilitatea apărării Taiwanului înapoi pe umerii armatei sale învechite.

„După ce SUA a întrerupt relațiile în 1979, armata noastră a cunoscut o izolare aproape completă. Așa că sunt blocați în epoca războiului din Vietnam a doctrinei militare americane”, spune Dr. Lai.

Acest lucru nu a îngrijorat Taipei sau Washingtonul până mai recent. De-a lungul anilor 1990 și 2000, companiile taiwaneze și americane au construit fabrici în toată China.

Beijingul făcea lobby pentru a adera la Organizația Mondială a Comerțului – și a aderat. Lumea a îmbrățișat economia chineză, iar SUA au crezut că comerțul și investițiile vor asigura pacea în strâmtoarea Taiwan.

Dar ascensiunea lui Xi Jinping și a brandului său de naționalism, precum și invazia Rusiei în Ucraina au aruncat în aer aceste presupuneri reconfortante.

Pentru Taiwan, lecțiile invaziei Ucrainei au fost șocante. Artileria a dominat câmpul de luptă – are o rată de foc ridicată și este teribil de precisă.

Echipajele ucrainene au învățat că trebuie să se pună în mișcare după ce au tras o salvă de obuze – altfel, în câteva minute, „focul de contra-baterie” rusesc va ploua asupra pozițiilor lor.

Dar multe dintre trupele de artilerie din Taiwan sunt echipate cu tunuri din timpul Războiului din Vietnam sau chiar din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Acestea sunt încărcate manual și sunt greu și lent de deplasat. Acestea ar fi ținte sigure.

Vulnerabilitatea Taiwanului forțează Washingtonul să acționeze. Acesta este motivul pentru care trupele terestre taiwaneze sunt trimise în SUA pentru a se antrena, iar instructorii americani vin la Taipei pentru a se integra cu pușcașii marini și forțele speciale din Taiwan.

William Chung, cercetător la Institutul pentru Cercetare în domeniul Apărării și Securității Naționale din Taipei, spune că Taiwanul nu poate spera să descurajeze singur China. Aceasta este cealaltă lecție a războiului din Ucraina.

„Societatea internațională trebuie să decidă dacă Taiwanul contează”, spune el. „Dacă G7 sau NATO consideră că Taiwanul este important pentru propriile interese, atunci trebuie să internaționalizăm situația din Taiwan – pentru că asta va face China să se gândească de două ori la costuri”.

Dr. Chung spune că comportamentul Chinei a ajutat, fără să vrea, Taiwanul să facă exact acest lucru.

„China arată că este expansionistă în Marea Chinei de Sud și în Marea Chinei de Est”, spune el. „Și putem vedea rezultatul în Japonia, unde bugetul militar este acum dublat”.

Rezultatul, spune el, este remodelarea alianțelor din regiune – fie că este vorba de un summit istoric între SUA, Japonia și Coreea de Sud, de importanța crescândă a alianțelor militare precum Quad (Japonia, SUA, Australia și India) și Aukus (Marea Britanie, SUA și Australia), care se întrec în construirea de submarine cu propulsie nucleară de ultimă generație, sau de legături mai strânse între SUA și Filipine.

„China încearcă să schimbe status quo-ul în întreaga regiune”, spune el. „Și asta înseamnă că securitatea Taiwanului este legată de Marea Chinei de Sud și Marea Chinei de Est. Înseamnă că nu mai suntem izolați”.

Există acum o dezbatere aprinsă la Washington cu privire la cât de departe ar trebui să meargă SUA în susținerea Taiwanului. Mulți observatori de lungă durată ai Chinei spun că orice angajament public din partea SUA ar provoca Beijingul, mai degrabă decât să-l descurajeze. Dar Washingtonul știe, de asemenea, că Taiwanul nu poate spera să se apere singur.