
Rusia avertizează Statele Unite cu privire la pericolul declanșării celui de-al Treilea Război Mondial, comparându-i cu niște copii mici care se joacă cu chibriturile.
Rusia a avertizat Occidentul că se joacă cu focul, permintând Ucrainei să lanseze rachete în adâncimea Rusiei, și a avertizat Statele Unite că al Treilea Război Mondial nu va fi limitat la Europa. Potrivit Reuters, Ucraina a declanșat o incursiune în regiunea rusă Kursk pe 6 august, fiind considerat cel mai amplu atac asupra Rusiei de la cel de-al Doilea Război Mondial. Președintele Vladimir Putin a anunțat un răspuns din partea Rusiei în urma acestui atac. Serghei Lavrov, ministrul de externe rus, a avertizat că a te juca cu focul este foarte periculos pentru țările occidentale care dețin arme nucleare. Lavrov a afirmat că Occidentul caută să escaladeze războiul din Ucraina și că Rusia își clarifică doctrina nucleară. Kremlinul nu crede că Occidentul nu a fost implicat în atacul de la Kursk și consideră implicarea Statelor Unite un fapt evident.

Comentarii recente