
Rusia a declarat că a eliberat 248 de soldaţi în urma unui schimb de prizonieri cu Ucraina.
Ministerul rus al Apărării a anunţat că într-un schimb de prizonieri cu Ucraina au fost recuperati 248 de soldați, acesta fiind primul schimb în câteva luni. Kievul a acuzat Moscova că blochează negocierile pe această temă. Potrivit AFP, procesul complex de negociere a dus la repatrierea militarilor ruși din teritoriul controlat de regimul de la Kiev. Negocierile au fost mediate de Emiratele Arabe Unite, conform Agerpres citând Reuters. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a confirmat că peste 200 de prizonieri ucraineni au revenit în țară din Rusia. Cele două țări au efectuat mai multe schimburi de prizonieri în timpul celor 22 de luni de război.

Comentarii recente