
Pentagonul a revocat acordul prin care Khalid Sheikh Mohammed scapă de pedeapsa cu moartea în urma atacurilor de la 11 septembrie 2001.
Acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat cu trei dintre cei acuzați de planificarea atacurilor de la 11 septembrie 2001 asupra World Trade Center din New York a fost anulat de secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, conform BBC.

Revocarea acordului a avut loc la scurt timp după semnarea acestuia, iar autoritatea ofițerului care l-a semnat a fost, de asemenea, retrasă de către Lloyd Austin.
Informațiile arată că familia unor victime ale atacului au criticat înțelegerea, care ar fi scutit presupuşii atacatori de pedeapsa cu moartea. Memorandumul menționa cinci inculpați, inclusiv Khalid Sheikh Mohammed, liderul presupus al atacurilor, care sunt deținuți la Guantanamo Bay. Inițial, în acord erau menționați doar trei inculpați.
Casa Albă a negat orice implicare în încheierea acordului, iar membrii familiilor victimelor au considerat termenii acestuia prea blânzi.
În luna septembrie, administrația Biden a respins termenii unei înțelegeri cu cinci bărbați deținuți la Guantanamo Bay, printre care și Khalid Sheikh Mohammed. Aceștia au cerut garanții privind tratamentul și condițiile de detenție.
Atacul de la 11 septembrie, în care au murit aproximativ 3.000 de persoane, a fost cel mai mortal atac terorist de pe teritoriul american de la Pearl Harbour în 1941.
Comentarii recente