
Orban își urmează exemplul lui Putin, instituind un organism special pentru a înăbuși Opoziția Ungariei sub pretexte de "securitate națională".
Fidesz, partidul ultraconservator condus de premierul Viktor Orban, a elaborat un proiect de lege pentru înființarea unei instituții sau autorități care să investigheze activități presupuse care amenință suveranitatea națională a Ungariei, cum ar fi finanțările externe pentru partidele politice.

Partidul lui Orban, care a început deja campania pentru alegerile europarlamentare din 2024, a vorbit pentru prima dată în septembrie despre adoptarea unei așa-numite „legi de protejare a suveranității”, conform Reuters.
Joi, Gergely Gulyas, șeful de cabinet al premierului ungar, a declarat că acest proiect de lege va fi prezentat Parlamentului săptămâna viitoare.
Gulyas a afirmat că „această instituție sau autoritate, vom vedea cum se va numi, va putea investiga diverse activități care ar putea încălca suveranitatea țării”, fără a oferi alte detalii într-o conferință de presă.
Cu toate acestea, un deputat Fidesz a declarat în septembrie că o astfel de lege ar putea fi aplicată „jurnaliștilor de stânga, organizațiilor cu caracter pseudo-civil” și partidelor politice, conform Reuters.
Viktor Orban, aflat la putere de 13 ani, insistă de mai mulți ani să îndepărteze Ungaria de valorile democratice și europene și să o transforme într-o țară în stilul Rusiei lui Putin, care a alunecat deja într-o dictatură în care este permisă doar viziunea puterii.
Parlamentul Ungariei a adoptat deja, începând cu 2021, o lege care intensifică controalele asupra finanțării ONG-urilor. Această lege, care inițial impunea restricții asupra finanțării ONG-urilor, a fost revizuită în urma presiunii UE și a unei hotărâri a Curții de Justiție a UE (CJUE), prevedând acum controale mai riguroase asupra finanțărilor.
Noua lege anunțată joi riscă să creeze noi probleme în relația deja tensionată dintre Guvernul Orban și Comisia Europeană, care este nemulțumită de încălcarea statului de drept în Ungaria prin limitarea drepturilor comunității LGBT, respingerea migranților ilegali, controlul asupra presei, justiției și achizițiilor publice, precum și contestarea autorității deciziilor CJUE asupra dreptului național.
În urma acestor acțiuni, Comisia Europeană a blocat Planul Național de Redresare și Reziliență al Ungariei, prin care țara vecină ar putea obține granturi în valoare de 5,8 miliarde de euro. Mai mult, Bruxelles-ul a activat mecanismul de condiționalitate împotriva Budapestei, permițând Comisiei Europene să suspende fondurile europene către țările membre pe care le consideră că încalcă statul de drept. Prin urmare, Ungaria nu mai poate accesa 22 de miliarde de euro din fondurile de coeziune atâta timp cât încalcă statul de drept.
Comentarii recente