
În Turcia au fost arestate 33 de persoane suspectate de spionaj în favoarea Israelului.
33 de persoane suspectate de spionaj în favoarea Israelului au fost reţinute în Turcia, conform informaţiilor furnizate de agenţiile de ştiri turce Anadolu şi DHA, citate de AFP, relatează Agerpres.

Operaţiunea de reţinere a avut loc în mai multe regiuni ale ţării. Cei 33 de suspecţi sunt acuzaţi de spionaj în numele serviciilor secrete israeliene împotriva unor străini care locuiesc în Turcia, conform informaţiilor oficiale furnizate de agenţia de ştiri Anadolu.
Alţi 13 suspecţi, acuzaţi de aceleaşi infracţiuni, sunt căutaţi în prezent, au precizat Anadolu şi agenţia privată de ştiri DHA.
Naţionalităţile celor implicaţi nu au fost dezvăluite.
Ministrul turc de interne, Ali Yerlikakaya, a afirmat pe reţeaua socială X că serviciile secrete israeliene intenţionau să „agreseze” sau să „răpească” unii dintre străinii supravegheaţi.
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, un susţinător tradiţional al cauzei palestiniene, a intensificat criticile la adresa Israelului după escaladarea conflictului dintre Israel şi Hamas la începutul lunii octombrie.
Într-o declaraţie făcută miercuri, liderul turc a comparat premierul israelian Benjamin Netanyahu cu Adolf Hitler, afirmând că nu există „nicio diferenţă” între cei doi.
Comentarii recente