
În Europa se anunță un cod roșu pentru ninsori abundente, lapoviță și polei înghețat, ceea ce va provoca perturbări în transporturile rutiere și aeriene.
Meteorologii au emis avertizări cod roşu pentru ninsori, lapoviţă și ploaie înghețată în mai multe ţări din Europa pentru zilele următoare. Avertizarea este valabilă în perioada 16-17 ianuarie 2024 și vizează Franţa, Germania, Elveţia, Luxembourg și Belgia, unde sunt prognozate ninsori puternice, vânt, ploi și ploaie înghețată. În Germania a fost emisă o avertizare cod roșu, în timp ce în Franţa, Elveţia și Luxembourg avertizările sunt de cod portocaliu, iar în Austria, Belgia și Olanda de cod galben. Transporturile rutiere și aeriene vor fi afectate de aceste condiții meteo nefavorabile. Ploaia înghețată se formează atunci când temperaturile cresc în straturile superioare ale atmosferei, iar la nivelul solului, unde sunt temperaturi sub zero grade, ploaia se transformă imediat în gheață, creând o crustă subțire de gheață. Exemple din trecut arată că ploaia înghețată poate avea consecințe grave, cum ar fi cele din anul 1998 în România, când au fost înregistrate 600 de evenimente rutiere, 33 de accidente grave și 20 de morți sau impactul din 1994 în sudul Statelor Unite, care a provocat pagube de peste un miliard de dolari.

Comentarii recente