
Găgăuzia urmează exemplul Transnistriei și solicită sprijinul Rusiei. Viceguvernatorul Evghenia Guțul efectuează o vizită la Moscova.
La doar două zile după ce Tiraspolul a cerut sprijinul Kremlinului, invocând „presiuni crescute” din partea Chișinăului, bașcana Evghenia Guțul, o apropiată a lui Ilan Șor, a solicitat sprijin la Moscova, denunțând „presiuni” din partea Republicii Moldova.

La Moscova, bașcana Găgăuziei, însoțită de președintele Adunării Populare, Dmitrii Constantinov, s-a întâlnit cu președintele Consiliului Federației, Valentina Matvienko, și a declarat că drepturile locuitorilor Găgăuziei sunt încălcate de Chișinău.
„Regretăm să constatăm că în prezent drepturile noastre sunt subjugate de autoritățile centrale în Găgăuzia. Aceasta depășește orice limită”, a declarat Evghenia Guțul, conform presei de stat ruse RIA Novosti.
Apropiații oligarhului fugar, Ilan Șor, au mai afirmat că Găgăuzia dorește să-și dezvolte relațiile cu Moscova și să se bucure de sprijinul Rusiei.
„Avem o prietenie de mulți ani, decenii, am avut relații bune cu Federația Rusă. Dorim să continuăm aceste relații, să primim sprijin din partea Federației Ruse în continuare. Dorim cel puțin să putem călători în Rusia fără transferuri, fără complicații logistice, pentru că este foarte dificil acum”, a adăugat aceasta.
În timp ce președintele Consiliului Federației a declarat că „autoritățile Republicii Moldova se luptă pentru Europa și se laudă cu valorile acesteia, dar interzic activitatea presei ruse și opresc limba rusă”.
„Actualii lideri din Republica Moldova susțin un curs politic occidental impus, care, repet, cu siguranță, nu corespunde intereselor naționale ale cetățenilor Moldovei”, a concluzionat Valentina Matvienko.
Liderii din Găgăuzia au efectuat vizita la Moscova după ce în data de 28 februarie, așa-numiții deputați din regiunea separatistă transnistreană au aprobat o rezoluție solicitând ajutor, inclusiv din partea Rusiei, pentru a proteja cei peste 220.000 de cetățeni ruși.
Chișinăul a catalogat afirmațiile de la Tiraspol drept „declarații propagandistice”.
„Biroul pentru Reintegrare respinge declarațiile propagandistice venite de la Tiraspol, amintind că regiunea transnistreană beneficiază de politici de pace, securitate și integrare economică cu Uniunea Europeană, avantajoase pentru toți cetățenii”, a declarat vicepremierul pentru Reintegrare de la Chișinău, Oleg Serebrian.
Comentarii recente