
Două persoane au decedat în urma prăbușirii unui avion militar în Rusia, în timpul unui zbor de antrenament în regiunea Caucazului.
Un avion militar rus s-a prăbușit în Osetia de Nord, în Caucaz, în timpul unui zbor de antrenament, iar cei doi membri ai echipajului aflați la bord au murit, conform informațiilor furnizate de Ministerul Apărării rus și citate de AFP, preluate de Agerpres.

Potrivit ministerului, avionul Su-34 al Forțelor aeriene ruse s-a prăbușit într-o zonă muntoasă din Republica Osetia de Nord-Alania în timpul unei misiuni de antrenament. Aparatul s-a prăbușit într-o zonă pustie, iar cei doi membri ai echipajului au pierit. Nu s-au înregistrat pagube la sol, iar cauza preliminară a incidentului este o defecțiune tehnică.
O comisie de anchetă a fost trimisă la fața locului pentru a investiga circumstanțele producerii accidentului. Osetia de Nord se află în apropierea Georgiei în regiunea muntoasă a Caucazului, la aproximativ 800 de kilometri de linia frontului din Ucraina.
Într-un incident separat, autoritățile regionale au anunțat că au respins un atac cu trei drone ucrainene asupra unui aerodrom militar, primul atac împotriva regiunii de la începutul invaziei ruse în Ucraina în februarie 2022.
Comentarii recente