De aproape șase ani, persoane vulnerabile continuă să se izoleze în casă, fără să iasă din 2020.
Deși pentru majoritatea oamenilor pandemia a devenit doar o amintire, există încă persoane pentru care viața a rămas blocată în martie 2020. Sunt cazuri de persoane extrem de vulnerabile care continuă să se izoleze aproape șase ani de la începutul restricțiilor, deși recomandările oficiale în acest sens au fost retrase în 2021. The I Paper / inews.co.uk a prezentat în ajunul Crăciunului poveștile a trei britanici aflați în astfel de situații. Sally Holt (57 de ani) și Steve Holt (68 de ani) trăiesc într-o izolare aproape totală de aproape șase ani. Ea are lupus, iar el suferă de cancer de sânge. Cei doi sunt considerați extrem de vulnerabili și au început să se ferească de orice contact încă din februarie 2000, înainte ca restul lumii să înțeleagă ce urma să se întâmple. Nu au mai intrat într-un magazin, restaurant sau spațiu public și ieșirile lor se limitează la drumurile către spital. Pentru Sally, această existență este o „jumătate de viață”, iar cel mai mult o doare impactul asupra fiicei lor, Flo. Familia Holt continuă să se protejeze cu strictețe, deși guvernul britanic a renunțat la recomandările de „shielding” în 2021.
Glyn Huskisson, o femeie de 72 de ani care a primit un transplant de rinichi în 2020, a continuat să se protejeze cu strictețe pentru a evita expunerea la riscuri, dar totuși a făcut Covid în octombrie anul acesta. Boala a avut consecințe grave asupra sănătății ei, iar viața ei s-a schimbat radical. Deși mulți oameni consideră că pandemia s-a încheiat, pentru persoanele imunocompromise, aceasta rămâne o amenințare constantă.



Comentarii recente