
? Care sunt originiile conflictului dintre Hamas și Israel și ce doresc palestinienii?
Una dintre cele mai grave escaladări ale conflictului israeliano-palestinian din ultimii ani a avut loc sâmbătă, atunci când Organizația Hamas a lansat un atac surpriză din Gaza în Israel. Agenția Reuters a realizat o sinteză a celor mai importante informații despre Hamas.

Hamas, cunoscută și sub numele de Mișcarea de Rezistență Islamică, a fost înființată în 1987, în timpul primei Intifada palestiniene. Aceasta susține ideologia islamistă a Frăției Musulmane, care a fost înființată în Egipt în anii 1920 și primește sprijin din partea Iranului șii.
Hamas conduce Fâșia Gaza din 2007, după un război civil scurt cu forțele loiale mișcării Fatah, condusă de președintele Mahmoud Abbas, care se află în Cisiordania și conduce și Organizația pentru Eliberarea Palestinei (OEP).
Hamas a preluat controlul asupra Fâșiei Gaza după victoria sa în alegerile parlamentare palestiniene din 2006, ultimele alegeri care au avut loc. Hamas l-a acuzat pe Abbas de conspirație împotriva sa, în timp ce Abbas a descris evenimentele ca fiind o lovitură de stat.
De atunci, au avut loc numeroase conflicte cu Israelul, care implică adesea atacuri cu rachete ale Hamas din Gaza și atacuri aeriene și bombardamente israeliene asupra Gaza.
Hamas nu recunoaște statul Israel și s-a opus în mod violent acordurilor de pace de la Oslo, negociate de Israel și OEP în anii 1990.
Brigăzile Izz el-Deen al-Qassam, aripa armată a Hamas, au trimis oameni înarmați și atentatori sinucigași cu bombe în Israel. Hamas consideră aceste activități armate drept rezistență împotriva ocupației israeliene.
Carta sa fondatoare din 1988 cerea distrugerea Israelului, deși liderii Hamas au oferit uneori un armistițiu pe termen lung (Hudna) cu Israelul în schimbul unui stat palestinian viabil pe toate teritoriile palestiniene ocupate de Israel în războiul din 1967. Cu toate acestea, Israel consideră acest lucru un șiretlic.
Hamas este desemnată drept organizație teroristă de către Israel, Statele Unite, Uniunea Europeană, Canada, Egipt și Japonia.
Hamas face parte dintr-o alianță regională care include Iranul, Siria și gruparea islamistă șiită Hezbollah din Liban. Acestea se opun în general politicii americane în Orientul Mijlociu și Israelului.
Hamas are baza sa de putere în Gaza și are susținători și lideri în teritoriile palestiniene și în întreg Orientul Mijlociu, inclusiv în țări precum Qatar.
Comentarii recente