Simona Halep propune o schimbare radicală a politicii greșite a ITIA în ceea ce privește regulamentul antidoping.

Cazul Simonei a fost analizat de un expert din Scoția, care propune o abordare complet diferită în ceea ce privește îmbunătățirea performanței sportive. Profesoara scoțiană April Henning, specialistă în Managementul Sportiv la universitatea Heriot-Watt, pleacă de la cazul sportivei române și propune o revoluție în programele antidoping.

Potrivit Deutsche Welle, Henning consideră că problema se află în structura antidoping, care impune o toleranță zero și o responsabilitate strictă. Ea susține că există posibilitatea ca rezultatul pozitiv să fie cauzat de un supliment contaminat și subliniază că contaminările sunt întâlnite des.

Henning atrage atenția că retorica sportului sugerează că oricine testează pozitiv este tratat în același mod. Chiar și în cazul în care utilizarea substanței este accidentală, sportivul este considerat corupt moral și un trădător. Totuși, Henning susține că situația este mult mai complexă decât pare.

Profesoara scoțiană mai adaugă că lista substanțelor interzise este imensă și nu include toate substanțele care ar trebui să fie acolo. Ea subliniază că este dificil pentru un sportiv să înțeleagă această listă dacă nu are cunoștințe de chimie.

Henning afirmă că Simona Halep nu este o trădătoare, având în vedere dificultatea procesului de apărare. Ea critică faptul că dovezile sportivilor nu sunt luate în considerare dacă nu provin din laboratoare acreditate de WADA sau dacă nu sunt prelevate dintr-un recipient nedesfăcut al aceluiași lot. Aceasta este o barieră care limitează dreptul la apărare al sportivilor acuzați.

Henning ridică și problema modului în care se desfășoară testarea antidoping și propune o schimbare radicală în regulamentele antidoping, ținând cont de modul în care substanțele îmbunătățesc performanțele sportive. Ea afirmă că cantitățile detectate de substanțe, chiar și cele foarte mici, pot să nu aibă un rol funcțional în corp și să nu facă diferență din punct de vedere fiziologic. Totuși, Henning se întreabă dacă se cunoaște nivelul funcțional al acestor substanțe interzise, deoarece multe dintre ele nu au fost studiate suficient pentru a se determina în ce măsură îmbunătățesc performanța sportivă. Ea critică politica actuală a ITIA și a sportului în general, care se bazează pe toleranța zero și lipsa de informații în acest sens.

Henning consideră că un sistem imperfect nu poate fi schimbat rapid, dar colectarea mai multor date, clasificarea substanțelor interzise în funcție de specificul sporturilor și introducerea de praguri pentru cantități ar fi schimbări benefice. Ea se întreabă care este pragul pentru Roxadustat și de unde putem obține datele și informațiile care să ne indice la ce nivel aceasta devine un factor de îmbunătățire a performanței sportive.